Fetele Bond reprezintă un element vital al francizei cinematografice James Bond. Aceste femei sunt personaje care ocupă un loc central în intriga fiecărui film cu Agentul 007, fiind de cele mai multe ori iubitele lui Bond însuși. Fetele Bond au făcut istorie pentru frumusețea, farmecul și inteligența lor și scenariul le prezintă, adesea, drept asistente ale lui Bond în misiunile sale, sau devin aliate cu participare activă în lupta împotriva răufăcătorilor din film.

Actrițele care le-au interpretat de-a lungul timpului pe fetele Bond se pot lăuda că au prins unele dintre cele mai emblematice și memorabile roluri din istoria filmului, personajele lor contribuind la definirea francizei Bond per ansamblu. Fetele Bond sunt parte integrantă a legendei 007 și continuă să constituie magnetismul acestei francize, fiind adulate de publicul masculin din întreaga lume. Hai să vedem care au fost 10 dintre cele mai remarcabile fete Bond și actrițele care au intrat în pielea acestora.

Honor Blackman în rolul lui Pussy Galore în Goldfinger (1964) – Galore este pilot și membră a organizației răufăcătorului

pussy galore

Fără îndoială, Pussy Galore este cea mai cunoscută Bond Girl din întreaga serie. Între numele ei ridicol și abilitatea ei magică de a-l vedea pe Bond drept afemeiatul care este, Pussy Galore strălucește în Goldfinger în rolul femeii luptătoare. Deși portretul lui Honor Blackman diferă foarte mult de cel al lesbienei cu părul negru din materialul sursă, Pussy Galore este de-a dreptul amuzantă. În ciuda faptului că lucrează pentru Goldfinger, în cele din urmă schimbă echipa și ajunge să-l ajute pe Bond să-și îndeplinească misiunea pentru binele general, ceea ce o face o favorită a fanilor. A cărei imagine va rămâne drept una dintre cele mai bune Bond Girls din toate timpurile.

Blackman este o actriță engleză cunoscută pentru rolurile sale din The Avengers și Doctor Who.

Ursula Andress în rolul lui Honey Ryder în Dr. No (1962) – Ryder este o căutătoare de scoici care îl ajută pe Bond în misiunea sa

ursula andress

Honey Ryder a fost o bombă blondă, o Bond Girl originală, cu una dintre cele mai emblematice prestații din istoria filmului, scena memorabilă fiind cea în care iese din valurile mării într-un bikini alb și o centură de care atârnă un cuțit. De necrezut, dar ocupația oficială a lui Honey Ryder înainte de a fi legată de lumea lui James Bond era… scufundătoare care adună scoici.

Andress este o actriță elvețiană, născută în 1936 în Ostermundigen, Elveția. Și-a început cariera în anii ’50, fiind cunoscută mai ales pentru rolul Honey Ryder dar și pentru cele din A zecea victimă și Casino Royale.

Diana Rigg în rolul Teresa di Vicenzo în „On Her Majesty’s Secret Service” (1969) – Teresa, cunoscută și sub numele de Tracy, este iubita lui Bond și, în cele din urmă, devine soția acestuia

Diana Rigg

Diana Rigg a interpretat-o cu mult aplomb pe singura doamnă James Bond adevărată care a existat vreodată (excluzând-o pe Kissy Suzuki din cauză că acea căsătorie a fost o manevră sub acoperire). Fiică a unui lord italian al crimei, cu o educație de nobilă europeană, ar fi fost o pereche strălucită pentru Bond dacă totul nu s-ar fi terminat atât de brusc într-un mod tragic.

Rigg este o actriță engleză născută la 20 iulie 1938 în Doncaster, care a apărut, de asemenea, în numeroase producții de teatru și a fost numită Dame de către regina Elisabeta a II-a în 1994.

Eva Green în rolul lui Vesper Lynd în Casino Royale (2006) – Vesper este un agent al trezoreriei care îl ajută pe Bond în misiunea lui, devenind iubita acestuia

Eva Green

Actrița franceză Eva Green a interpretat-o pe Lynd în Casino Royale, imprimând interpretării sale – și relației dintre personajul ei și Bond al lui Daniel Craig – mult mai multă emoție decât o fată Bond tipică – ceea ce face ca dezvăluirea statutului ei de agent dublu să fie cu atât mai dureroasă. Fără îndoială, portretul lui Green este cel care a contribuit la transformarea lui Casino Royale într-unul dintre cele populare filme Bond din ultimii ani.

Green este o actriță și model francez născută la 6 iulie 1980 la Paris, care a mai apărut în numeroase alte filme, precum Kingdom of Heaven și Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children. Green vorbește fluent engleza, franceza și suedeza.

Halle Berry în rolul lui Jinx în Die Another Day (2002) – Jinx este un agent NSA care face echipă cu Bond pentru a opri un terorist nord-coreean

Halle Berry

Halle Berry a fost pe val la începutul anilor 2000, cu rolul lui Storm în franciza X-Men, Monster Ball – ce a făcut-o prima femeie de culoare care a câștigat un premiu Oscar pentru Cea mai bună actriță și rolul Jinx, „fata” lui Bond Pierce Brosnan. Berry nu și-a dezamăgit predecesoarele, recreând chiar și scena cu oceanul a Ursulei Andress, o reinterpretare într-un bikini portocaliu.

Berry este o actriță americană, fostă Miss World, născută în 1966 în Cleveland, Ohio. Pe lângă relurile menționate, a apărut în numeroase alte filme și emisiuni de televiziune și este cunoscută și pentru activitatea ei din zona caritabilă.

Lea Seydoux în rolul Dr. Madeleine Swann în Spectre (2015) – Swann este psihiatru și, totodată, iubita lui Bond

Lea Seydoux

Swann este prezentată în film ca fiind atât un psihiatru francez, cât și fiica lui Mr. White (un membru misterios al organizației cunoscute sub numele de SPECTRE). Caracterizată drept un consultant foarte bine pregătit care lucrează cu Hoffler Klinik (din Alpii austrieci), Swann servește ca important personaj recurent atât pentru Spectre, cât și pentru No Time to Die, și este considerată o iubită-cheie al lui James Bond.

Seydoux este o actriță franceză născută în 1985 la Paris. Pe lângă rolul Dr. Madeleine Swann a apărut și în alte filme, precum Blue Is the Warmest Color și The Grand Budapest Hotel. Seydoux a primit mai multe nominalizări la premii de prestigiu pentru performanțele sale și s-a implicat, de asemenea, în activități umanitare.

Gemma Arterton în rolul lui Strawberry Fields în Quantum of Solace (2008) – Fields este un agent de teren care lucrează pentru MI6

Gemma Arterton

Gemma Arterton a câștigat rolul lui Strawberry Fields luând fața a 1.500 de actrițe, dar are regrete – și anume, și-ar fi dorit ca personajul ei să fi refuzat o noapte de pasiune cu 007. „La începutul carierei mele, eram săracă precum un șoarece de biserică și eram fericită doar că puteam să muncesc și să îmi câștig existența”, a spus ea. „Încă mai primesc critici pentru că am acceptat Quantum Of Solace, dar aveam 21 de ani, aveam un credit de studii și, știți, era un film Bond… „.

Arterton este o actriță engleză născută în 1986 în Gravesend, Anglia. A mai apărut și în alte filme, precum Tamara Drewe și The Invisible Man.

Bérénice Marlohe în rolul lui Sévérine în Skyfall (2012) – Sévérine este o fată Bond care lucrează pentru băieții răi, dar care în final schimbă tabăra

Bérénice Marlohe

Severine, amanta necredincioasă și detestabilă a beizadelei Raoul Silva, găsește un salvator în persoana lui Bond divulgându-i poziția lui Silva în dorința de a fi ucis monstrul care i-a distrus viața. O demonstrație pasională a unei întruchipări a emoțiilor, interpretată de o actriță care inițial avea apariții obscure pe coridoarele Hollywood-ului.

Marlohe este o actriță franceză născută la Paris, Franța. A mai apărut în filme precum 5 to 7 și The Chessplayer. Marlohe vorbește fluent franceza, engleza și spaniola.

Barbara Bach în rolul Anya Amasova în The Spy Who Loved Me (1977) – Anya, cunoscută și sub numele de Agent Triple X, este agent KGB și iubita lui Bond.

Barbara Bach

Maiorul Anya Amasova este agentul Triple X al KGB-ului, însărcinată să investigheze dispariția submarinului nuclear sovietic Potemkin. Ea formează o alianță incomodă cu James Bond, inițial neștiind că 007 i-a ucis iubitul, pe Serghei Barsov, în timpul unei misiuni de contraspionaj.

Bach este actriță și model american născută în Queens, New York, care a mai apărut în filme precum Forța 10 din Navarone și Caveman. Din 1981, Bach este căsătorită cu Ringo Starr, toboșarul trupei The Beatles.

Olga Kurylenko în rolul Camille Montes din Quantum of Solace (2008) – Camille este un agent bolivian care caută să se răzbune pentru moartea familiei sale

Olga Kuryilenko

Amprenta uluitoare dată de Kurylekno asupra lui Camille Montes a fost întâmpinată cu recenzii entuziaste și o mulțime de alte oferte de roluri. Montes și Bond s-au atașat printr-o ură reciprocă față de Greene și Medrano, dându-și mâna pentru a-i doborî. Rolul i-a cerut să se supună unui antrenament riguros pentru a face propriile cascadorii, lucrând, de asemenea, cu un antrenor de dialect pentru a-și îmbunătăți accentul spaniol.

Kurylenko este o actriță și model de origine ucraineană născută în 1979 în Berdyansk. După Quantum of Solace a apărut și în alte filme precum Oblivion și Magic City.