Unele persoane consideră că gențile Hermes Birkin, pantofii Louboutin și ochelarii de soare Ray-Ban sunt definiția eleganței, însă toate aceste obiecte premium pălesc în fața celor mai scumpe articole vestimentare ale lumii. Dacă ai avea toți banii din lume, te-ar lăsa inima să îi cheltuiești pe cea mai scumpă pălărie, geantă ori lenjerie intimă? Probabil toți am face-o, însă acestea sunt doar vise. Totuși, iată o listă cu cele mai scumpe piese vestimentare din lume, în cazul în care vei câștiga cândva la loterie. Sau pentru cel în care… ți le permiți.
Rochie: Nightingale of Kuala Lumpur, 30 milioane dolari

Faiyzali Abdulla este un renumit designer de modă malaezian. Orice piesă vestimentară creată de Abdulla este un lucru râvnit de cei mai bogați oameni ai lumii. Iar când una dintre aceste creații are un nume precum „Nightingale of Kuala Lumpur”, te poți aștepta ca lumea să se bată pentru el (în licitații, bineînțeles).
Această rochie de 30 de milioane de dolari, care a fost prezentată în anul 2009 la STYLO Fashion Grand Prix KL, este creată din cel mai fin șifon și tafta de mătase. Extraordinara rochia de seară, ce e poartă cu umerii goi, este încrustată cu nu mai puțin de 751 de diamante (în total – 1.100 de carate). Cel mai mare dintre diamante este unul în formă de lacrimă, Mouawad (70 de carate), plasat pe corsetul rochiei.
Creația capodoperei vișinii, care uimește cu o trenă lungă de 2 metri, a costat exact 23 de milioane de dolari. Inspirația lui Abdulla pentru aceasta a fost poemul persan din secolul al XIV-lea, „Trandafirul și privighetoarea”. Poemul a fost recitat la prezentarea în premieră a rochiei.
Pantofi: Passion Diamond Shoes, 17 milioane dolari

În octombrie 2018 au fost lansate cele mai scumpe încălțări din lume: pantofii de lux Passion Diamond, cu sute de diamante impecabile, inclusiv două pietre perfecte de 15 carate. Acești pantofi cu toc sunt confecționați din aur veritabil, și au fost creați de Jada Dubai, cu sediul în Emiratele Arabe Unite. Astăzi sunt expuși în hotelul Burj Al Arab din Dubai. Mărimea pusă pe display este 36-le european, dar cei care își permit costurile producției pot solicita orice dimensiune, la comandă.
Pălărie: Chapeau D`Amour, 2.7 milioane dolari

”Pălăria iubirii” este cea mai scumpă pălărie creată vreodată, ea fiind realizată de Louis Mariette în anul 2004. De ce este atât de scumpă? Ei bine, pălăria este confecționată din fire de platină împletite, încrustate cu diamante, ametist și pene. La baza creării sale a stat dragostea designer-ului pentru iederă și clopoței.
Firma Harrods a fost cea care l-a abordat pe Mariette cu rugămintea de a crea ceva unic pentru noul departament de modă premium și nunți al magazinului. Unul dintre principalii sponsori ai procesului de creație a fost compania de carduri de credit American Express (varianta Platinum). Designerul a acceptat pe loc proiectul, ideea fiind pe placul său.
Platinum Guild dezvoltase deja la acea vreme firele rare de platină, care aveau să servească drept bază pentru pălărie. Ulterior au urmat penele ornamentale de fazan Lady Amherst. Mariette și-a desfășurat procesul creativ pe plaja unei insule minuscule din Oceanul Indian, unde broda manual penele pe țesătura scumpă, cu care a spus că lucra cu „o bucurie totală”. Furnizorul de diamante a creat agrafe speciale care să susțină pietrele prețioase, însă a gândit și un mod de a le detașa de pălărie, din motive de siguranță.
Chapeau d’Amour a călătorit prin toată lumea și acum „locuiește” în Casa Cliveden, care este înconjurată de pădurea de clopoței ce a servit drept inspirație pentru Mariette. La momentul actual, pălăria nu este de vânzare.
Lenjerie intimă: Setul „Red Hot Fantasy” de la Victoria`s Secret, 15 milioane dolari

De zeci de ani încoace, Victoria’s Secret a creat sutiene în valoare de milioane de dolari. La prezentarea casei de modă din 2001, Heidi Klum a purtat sutienul Heavenly Star în valoare de 12,5 milioane de dolari, care a fost decorat cu 1.200 de safire roz din Sri Lanka și un diamant de 90 de carate. Patru ani mai târziu, Gisele Bundchen a purtat sutienul Sexy Splendor Fantasy Bra, care avea 2.900 de diamante pave, 22 de rubine și un diamant de 101 carate, așezat într-un „pat” din aur alb de 18 karate.
În cazul în care ai de gând să cheltuiești peste 10 milioane de dolari pe un sutien, nu ar fi frumos să ai și o pereche de bikini asortați? Recordul mondial atestat de Guinness Records pentru cea mai scumpă lenjerie creată vreodată e deținut tot la casa de modă Victoria`s Secret. Modelul Gisele Bundchen a prezentat sutienul și bikinii Red Hot Fantasy pe catwalk în anul 2000. Aproximativ 3.000 de diamante și 22 de rubine thailandeze se află pe acest set de lenjerie, ele fiind învăluite în aur alb de 28 de karate. Pietrele prețioase au aproximativ 1.300 de carate (dintre care 101 pe un singur diamant).
Bijuterii: Inelul cu diamant CTF Pink Star, $71.2 milioane

Știm cu toți că până și inelele cu diamante mici sunt scumpe, iar când vine vorba de „Steaua Roz”, care este un „diamant roz de 59,6 carate, fără cusur”, nu ne așteptăm decât la cel mai piperat preț. Această piatră prețioasă a fost vândută la o licitație Sotheby’s din Hong Kong, în aprilie 2017, pentru 71,2 milioane de dolari.
De Beers a fost firma care a extras diamantul dintr-o mină din Africa în anul 1999. În stare brută, acesta avea 132,5 carate. A fost nevoie de doi ani pentru a tăia și lustrui diamantul până la perfecțiunea sa de astăzi. Cu o dimensiune de 2,69 cm pe 2,06 cm, acesta este cel mai mare diamant roz (fără cusur) clasificat vreodată de Institutul Gemologic din America (GIA).
Cumpărătorul nestematei Pink Star a fost Chow Fai Fook Enterprises, un conglomerat din Hong Kong care deține un lanț de magazine de bijuterii.
Pink Star deține recordul mondial pentru cea mai scumpă bijuterie vândută vreodată, însă recordul pentru cel mai mare preț/carat (3,93 milioane de dolari) este un diamant albastru: în 2016, diamantul Oppenheimer Blue, de 14,62 carate, s-a vândut cu 57,5 milioane de dolari la licitația Christie’s Magnificent Jewels din Geneva.
Citește și: 7 rochii de mireasă superbe purtate de vedete de ieri și de azi