Unghiile frumoase sunt considerate un dar prețios, care trebuie păstrat și îngrijit în permanență. În mitologia greacă, Eros a fost identificat drept primul… manichiurist. El tăia unghiile zeiței Afrodita în timp ce aceasta dormea și le împrăștia apoi pe plajele de pe pământ. Ursitoarele le adunau și le transformau în pietre semi-prețioase, de onyx – termenul grecesc pentru „unghie”. De la această legendă putem considera că a plecat istoria manichiurii, despre care vom vorbi pe scurt în cele ce urmează.
În credința populară, se spune că unghiile continuă să crească după ce murim, „evadând” temporar din descompunerea ce începe imediat după deces. Așa se face că unghiile lungi au devenit caracteristici ale vampirilor, strigoilor și altor „nemorți”. Fenomenul se datorează, de fapt, deshidratării cadavrului, care face ca pielea din jurul unghiilor să se retragă.
Ca să terminăm cu lucrurile macabre, unghiile, alături de oase, păr și dinți erau, după cum nota Sir Thomas Browne în secolul 17, „comorile vechilor vrăjitori”, pentru care una dintre cele mai consacrate forme de „otrăvire” avea la bază răzuirea unghiilor în vinul sau mâncarea victimei. Și asta pentru că, sub unghii se acumula o cantitate mică de arsenic.
Originile manichiurii
Practica manichiurii este extrem de veche. Există dovezi că, acum 4000 de ani, în sudul Babilonului, unghiile se îngrijeau. Instrumente de manichiură au fost găsite și în mormintele regilor din Egiptul Antic. Femeile romane își vopseau unghiile cu un amestec de grăsime de oaie și sânge. Femeile din Turcia inventaseră un fel de vopsea mov, din petale de trandafiri, cu care se dădeau pe unghii.
Și femeile din vremurile biblice își vopseau unghiile de la mâini și de la picioare, folosind „suc de henna” (după cum se menționează în Cântecul lui Solomon), o practică încă de actualitate în unele culturi și comunități din Orientul Mijlociu.
Obiceiul de a lăsa unghiile lungi, în funcție de statutul social, a precedat unele forme de muncă manuală. Nobilii chinezi și femeile din Dinastia Ming (1368-1644) erau cunoscuți pentru unghiile lor extraordinar de lungi, pe care și le protejau, uneori, cu aur și cu mic „platoșe” încrustate cu pietre prețioase. Servitorii erau nevoiți să facă aproape toate treburile în locul lor, tocmai pentru ca să nu li se rupă vreo unghie. Chinezii foloseau și un fel de lac de unghii obținut din albuș de ou, ceară de albine, vopsea vegetală și gumă arabică.
În emisfera vestică, lacul de unghii colorat a rămas necunoscut până în secolul 20. În locul lui, însă, petele de pe mâini se albeau iar unghiile crescute în forme regulate erau prețuite și considerate parte a unei igiene personale de calitate și a purității morale. Ghidurile de bună purtare din secolul 18 recomandau un pic de suc de lămâie sau de oțet, amestecat cu apă, pentru a albi unghiile, în vreme ce produsele de pe piață din acea epocă includeau pile de unghii, pietre de cristal, creme pentru cuticule, lichid de albire, perlat, și câteva alte pudre de albire pentru mâini și unghii.
Această aparentă lipsă de produse era un indicator al gradului general de bunăstare. De exemplu, despre unghiile Emmei Bovary, protagonista romanului Madame Bovary, Gustave Flaubert scria că sunt „mai curate ca fildeșul și tăiate în formă de migdală”. Acest obicei al îngrijirii unghiilor venea în contradicție cu poziția anti-cosmetice a secolului 19, care a continuat până la începutul secolului 20.
Apariția ojei colorate
Industria filmului de la Hollywood a popularizat mai mult ca orice alt mediu purtarea unghiilor vopsite în Occident. Actrițele anilor 20 păreau exotice, simbolizau modernismul și își etalau unghiile vopsite cu un smalț strălucitor, care a devenit rapid disponibil pe scară largă.
Într-un fel, se poate spune că lacul de unghii din prezent este derivat din zona cinematografică, iar oja își are originile în același ingredient primar – nitroceluloza. Una dintre primele metode de obținere a lacului de unghii a fost să se amestece bucăți de peliculă de film în alcool și ulei de castor, mixul fiind lăsat peste noapte la „îmbibat”. Primele nuanțe de lac de unghii erau de un roz subtil și purtau nume precum „rose”, „ruby”, „coral” și „natural”, în încercarea de a masca originile lor chimice și de a înviora un pic formatul monocrom al publicității epocii.
Nuanțele puternice, precum roșu cardinal, nu au fost diaponibile până în anii 30, când Charles Revlon și partenerii lui au dezvoltat o metodă de adăugare a unor pigmenți opaci în lacul de unghii, în așa fel încât să se reușească acoperirea unghiilor fără degradare imediată.
De altfel, compania Revlon Inc. este și astăzi unul dintre marii producători de lacuri de unghii, ea devenind cunoscută pe plan global grație unei super-campanii din anii 50, intitulată „Foc și gheață”. Au fost o serie de reclame la oje și rujuri, care făceau uz de vizualuri dramatice, asociate unor texte inteligente, ce creau astfel o subtilă legătură între cosmetice și sexualitate.
De exemplu, „Pentru tine, care-ți place să flirtezi cu focul… și care îndrăznești să patinezi pe gheața subțire”. Precum în multe dintre reclamele la cosmetice ale acelor ani, marketingul celor de la Revlon a exploatat o sumedenie de conotații legându-le de vopsirea unghiilor. O activitate care devenise, pe undeva, un simbol al independenței de bărbați și al ideii de liberalizare a plăcerilor femeii moderne.
Arta manichiurii moderne
Ultimele decenii au cunoscut o mulțime de inovații în privința manichiurii. Producătorii au creat lacuri de unghii și oje care se usucă rapid, dedicate femeilor cu stiluri de viață active, iar gama de culori, practic, a explodat.
Din anii 80 încoace, ojele colorate au devenit disponibile în culori din ce în ce mai neobișnuite, de la pasteluri de culoarea înghețatei la griuri metalizate. Ca să nu mai vorbim despre ojele care conțin decorațiuni precum steluțele metalice. În 1995, Chanel a adus aceste culori în zona de mainstream, odată cu lansarea pe piață a unei oje negru-roșii. Conexiunea cu Hollywood-ul a continuat în același an, atunci când actrița Uma Thurman și-a etalat unghiile vopsite cu ojă Chanel în celebrul Pulp Fiction, al regizorului Quentin Tarantino.
Oja Chanel costa 15 dolari și a ajutat la apariția unei piețe pentru produse scumpe de manichiură, pavând drumul spre succes al unor companii precum Urban Decay și Hard Candy, care au făcut profituri uriașe prin producerea și comercializarea de oje în culori experimentale. În 1998, Jenai Lane a creat „oja stării de spirit” care-și schimba culoarea în funcție de temperatura corpului, reflectând starea de moment a celei care o purta.
Numai în saloanele de cosmetică din Statele Unite se cheltuie în prezent peste 6 miliarde de dolari anual, arta manichiurii atingând niveluri superioare. Mai nou, unii bărbați au devenit și ei clienți ai manichiuristelor, considerând că îngrijirea mâinilor este o parte importantă a imaginii de zi cu zi, mai ales în unele profesii.
Noile tehnologii au dat rezultate în obținerea de unghii acrilice cu aspect natural și în realizarea de extensii de unghii, care sunt atașate cu diverse tipuri de adezivi. Unghiile de la mâini și de la picioare au devenit adevărate canvasuri pe care se manifestă imaginația creativă. Arta manichiurii produce unghii sculptate, șablonate, găurite și, desigur, vopsite în numeroase modele, care mai de care mai elaborate. Se organizează competiții, desfășurate anual, precum Olimpiada Unghiilor, din Las Vegas. În Marea Britanie și Statele Unite, arta modernă a manichiurii rezonează în mod special cu cultura neagră. Iar povestea continuă.
Citește și: 7 parfumuri de vară, deloc costisitoare, pentru femei
