S-ar putea presupune că în spatele poveștii legate de inelul de logodnă există o mulțime de tradiții sexiste și mai puțin romantice. Dar, acest tip de inel, ca simbol al iubirii eterne, a apărut încă din antichitate, traversând epocile și rezistând „eroic” de-a lungul anilor.

Și tot de-a lungul secolelor ne-au rămas o mulțime de poezii și scrieri despre natura sacră și profund semnificativă a actului de a oferi sau de a primi un inel de la persoana iubită.

Schimbul efectiv de inele într-o ceremonie de căsătorie nu a devenit o practică obișnuită până în anul 860, chiar daca inelul, ca dar pentru iubit(ă), a existat încă din antichitate. De-a lungul istoriei, inelele au fost purtate pentru a simboliza familia, credința, dragostea și pierderea cuiva. Iată, pe scurt, o istorie succintă a modului în care au apărut inelele de logodnă:

Anii 1500 î.Hr.

Deși egiptenii antici nu foloseau inele pentru a simboliza logodna sau căsătoria, ei credeau în puterea spirituală a unui cerc nesfârșit ce reprezenta eternitatea. Purtau inele pe al treilea deget al mâinii stângi, considerând că acel deget era legat direct de inimă printr-o venă numită vena amoris.

Anii 1000 î.Hr.

În Egiptul Antic, și în primele monarhii de aici, a apărut inelul cu sigiliu, ca simbol al familiei regale, acesta fiind, de obicei, un scarabeu sau un soare. În Grecia Antică, inelele cu sigiliu prezentau, cel mai frecvent, imaginea unui car sau cea unui zeu grec, precum Apollo.

Anii 500 î.Hr.

Inel de logodnă bizantin
Inel de logodnă bizantin, din aur / Foto: Wikipedia

În Roma Antică, un bărbat îi oferea soției sale un inel din fier. Unele dintre aceste inele au fost atașate la mici chei, ce indicau, de asemenea, proprietatea. Romanii credeau că al patrulea deget de la mâna stângă era legat direct de inimă. Unele dintre aceste inele înfățișau mâini încleștate, un motiv ce va continua să fie folosit încă 1000 de ani.

Anii 1200

În epoca medievală, inelele au început să fie oferite frecvent ca daruri, semne de credință sau amulete pentru vindecarea bolilor. În 1230, în opera sa, Arta iubirii curtenitoare, Andreas Capellanus scrie … „O femeie care iubește poate accepta deliberat de la iubitul ei următoarele: o batistă, un inel, o cutie cu pudră…”

Stivuirea inelelor pe degete era foarte populară în perioada Evului Mediu (până în Renaștere), când bijuteriile erau îndesate de la bază până la vârfurile degetelor.

Inelele de aur erau schimbate în timpul ceremoniei căsătoriei, fiind, de regulă, decorate cu porumbei, lire sau două mâini împreunate. Dar, în secolul 14, Biserica Creștină a reprimat aceste modele, considerându-le „păgâne”, prin urmare cei doi proaspăt căsătoriți își ofereau inele de aur simple, fără ornamente.

Anii 1400

În jurul anului 1400 a apărut diamantul tăiat cu vârf. Înainte de aceasta, diamantele erau purtate în stare brută. Chiar și diamantul tăiat era fumuriu și nu avea strălucirea pe care o asociem în prezent cu aceste giuvaieruri. Punctul de atracție al acestei pietre era duritatea, rezistența ei. Un manual preoțesc, scris în secolul al 13-lea, descrie diamantul ca fiind „incasabil și nestins ca dragostea și mai puternic decât moartea, așa că se cade ca inelul cu diamant să fie purtat pe degetul inelar, a cărui venă vine direct din inimă”

În 1477, arhiducele Maximillian al Austriei a comandat un inel din aur și diamant pentru logodnica sa, Maria de Burgundia, declanșând astfel tendința devenită extrem de populară în rândurile bogătașilor, de a include diamante în inelele de logodnă.

Anul 1540

Pe patul de moarte, Lady Catherine Grey, nepoata Mariei Tudor (Maria I a Angliei), i-a cerut temnicerului să îi păstreze inelele. Așa că i-a înmânat două: unul de logodnă cu diamant ascuțit și un inel de mireasă, din aur.

La acea vreme, verighetele făceau deja parte integrantă din ceremonia de căsătorie. Unii puritani englezi le-au condamnat ca fiind „de prisos și superstițioase”, dar acest lucru nu a fost luat în seamă de majoritatea oamenilor.

Anii 1700

Inel posey
Inel posey, de secol 17

Inelele posey (inele de aur, cu o inscripție la suprafață sau la interior – numele provenea din franțuzescul poésie) erau, de asemenea, foarte populare începând cu Evul Mediu până în secolul al XVII-lea. Erau schimbate pe post de daruri între îndrăgostiți și ca simboluri ale loialității. Înscrise în interior și în exterior cu stihuri – mici poezii de suflet, de obicei în franceză sau latină.

Anii 1800

În secolul 19 au apărut și au câștigat popularitate diamantele fără vârf (rose cut), iar inimile și mâinile încleștate erau motivele populare pentru inelele îndrăgostiților. Uneori, amândouă în același timp – două mâini care strângeau o inimă reprezentau un inel de logodnă sau o verighetă tipică pentru acea vreme.

Verighetele au continuat să aibă o valoare simbolică și sentimentală imensă. În 1855 a fost adoptat un act care presupunea ca toate verighetele să poarte semne caracteristice.

Anul 1880

Inele de logodnă din anii 1890
Inele de logodnă din anii 1890 / Foto: erstwhilejewelry.com

Până în anii 1880, diamantele erau inaccesibile pentru majoritatea bijutierilor. Totul s-a schimbat odată cu descoperirea și exploatarea minelor de diamante din Africa de Sud. Compania minieră DeBeers, înființată în 1873, a fost responsabilă de acest lucru.

Șlefuitorii de diamante au evoluat în tehnicile de realizare a tăieturilor, făcând pietrele mai strălucitoare și mai rotunde, acestea fiind utilizate cel mai frecvent în inelele de logodnă, dispuse sub formă de floare sau de buchet.

Anii 1900

Inele de logodnă de la începutul secolului 20
Inele de logodnă de la începutul secolului 20 / Foto: erstwhilejewelry.com

Până la începutul secolului 20, aurul fusese metalul preferat pentru inelele de logodnă. Dar încet-încet au fost introduse aurul alb și platina. Cartier este văzut drept pionierul folosirii platinei în bijuterii. Era clar că metalul alb accentuează culorile diamantelor, iar asta a făcut ca designul inelelor de logodnă din aur alb și platină să domine alegerile tinerilor. Din acest moment, inelele de logodnă au început să se diferențieze ca aspect de inelele purtate la  cocktailuri și baluri prin încastrarea unei pietre centrale dominante care trimitea la ideea de logodnă.

Anul 1920

În timpul perioadei Art Deco, inelele de logodnă deveniseră populare, fiind din ce în ce mai cumpărate, în special modelele cu gheară, dar și cele din aur alb și platină. Odată cu dezvoltarea industriei de exploatare a diamantelor și a expansiunii companiei DeBeers, inelele de logodnă cu diamante au devenit disponibile unui public mai larg și mai divers.

Anul 1947

de beers

Inelele de logodnă cu diamante devin un standard atunci când DeBeers lansează campania publicitară „Un diamant este pentru totdeauna” cu ajutorul unei agenții de publicitate mai puțin cunoscute: N.W. Ayer & Son.

Citește și: Cele mai scumpe inele făcute vreodată