Lumea este plină de locuri frumoase, pe care mulți dintre noi abia așteptăm să le descoperim. Din păcate, însă, ar trebui să ne grăbim, deoarece destul de multe dintre acestea sunt în prezent în pericol real de dispariție din cauza unei serii de factori, cei mai importanți fiind legați de schimbările climatice. Hai să vedem care ar fi aceste destinații turistice pe care e posibil să nu le mai putem vizita într-un viitor nu foarte îndepărtat:
Pădurea tropicală amazoniană

Recent, un studiu a raportat că Amazonul – de departe cea mai mare pădure tropicală din lume – eliberează în prezent mai mult dioxid de carbon decât absoarbe. Poate părea surprinzător, deși, dacă ne uităm la numărul de incendii de pădure din regiune din ultimii ani, precum și la tendințele climatice din întreaga lume, oamenii de știință știau că acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Doar că nu anticipau faptul că se va întâmpla atât de curând.
Momentan, incendiile amazoniene se țin lanț, „sezoanele” acestora fiind unul mai distructiv ca altul. Deși există multe cauze ale declanșării incendiilor – inclusiv nivelul redus al precipitațiilor din ultimii ani – mulți activiști și jurnaliști au dat vina pe industriile care operează în regiune și care sunt implicate masiv în defrișarea forțată a pădurii. Fenomenul are un impact masiv asupra întregii planete, iar în privința turismului, în acest ritm, aventurierii care doreau să viziteze jungla amazoniană vor fi nevoiți să-și pună pofta-n cui, fiindcă nu prea vor mai avea ce să vadă.
Madagascar

Madagascar, insula situată în largul coastei de sud-est a Africii, este considerată una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii. Peste 11.000 de specii sunt endemice – ceea ce înseamnă că se regăsesc doar în Madagascar – iar echipele de cercetare continuă să descopere specii complet noi aproape de fiecare dată când declanșează o misiune. Pentru pasionații de natură și de activități în aer liber, Madagascar este una dintre cele mai bune destinații pe care și le-ar putea dori cineva.
Cu toate acestea, în ultimii ani, defrișările excesive au făcut ca o mare parte din pădurea tropicală să dispară, împreună cu diverse specii de animale sălbatice – de exemplu, un studiu a constatat că populația de lemuri de pe insulă este în scădere alarmantă.
Cercetările extinse asupra regiunii rămân limitate, însă, din ceea ce se cunoaște, pădurea tropicală din Madagascar ar putea fi în pericol real de dispariție în următoarele câteva decenii dacă încălzirea globală și defrișările continuă în același ritm.
Veneția

Veneția este cunoscut și sub numele de Orașul plutitor sau Orașul podurilor, datorită rețelei sale unice și vaste de canale interconectate. Cu excepția unui singur drum principal, a câtorva străzi secundare și a unor poduri mici, alei și poteci de promenadă, căile navigabile rămân singura modalitate de a explora Veneția, lucru care definește orașul drept unul dintre cele mai spectaculoase locuri din lume, care oferă experiențe unice de călătorie.
Deocamdată, însă, asupra Veneției se abat o mulțime de probleme care îi amenință existența pe termen lung. Cea mai mare este încălzirea globală, deoarece creșterea nivelului mării a început deja să scufunde părți din oraș. De asemenea, inundațiile sunt din ce în ce mai frecvente și mai grave – o inundație petrecută în 2019 a reușit să pună sub apă nu mai puțin de 70% din oraș.
Un studiu recent a constatat că părți semnificative ale orașului se scufundă într-un ritm alarmant. Iar dacă acest lucru nu era de ajuns, s-a obervat, de asemenea, că multe clădiri venețiene au o bizară tendință de a se înclina, treptat, către est.
Marea Barieră de Corali

Marea Barieră de Corali din Australia este una dintre minunile lumii naturale, și oricine a văzut-o poate confirma. Întins pe o suprafață de peste 214.000 km pătrați, în largul coastei Queensland, acesta este cel mai mare sistem de recife de corali din lume. Pe lângă faptul că reprezintă o atracție pentru scufundători, recifele de corali sunt extrem de importante pentru ecosistemul marin, oferind un adăpost pentru aproximativ un sfert din speciile marine.
De aceea, dacă am pierde peste noapte toți coralii din lume, ar fi o catastrofă pe mai multe fronturi. Din păcate, s-ar putea ca acest lucru să se întâmple deja… De-a lungul anilor, Marea Barieră de Corali a pierdut o mare parte din populația de corali din cauza creșterii temperaturilor, lucru care s-a agravat cu timpul. Un sever val de căldură marină a agravat și mai mult daunele, distrugând aproape 50% din populația diversă și colorată de corali.
Potrivit unui raport din 2019 al Organizației Națiunilor Unite, am putea pierde aproximativ 70% – 90% din toate recifele de corali de pe Pământ dacă temperatura crește cu doar 0,9 grade Celsius. Experții consideră că, în acest ritm, Marea Barieră de Corali ar putea dispărea complet până în 2050.
Marele Zid Chinezesc

Se spune că Marele Zid Chinezesc este singura construcție de pe Terra vizibilă din spațiu. Chiar dacă acest lucru nu este în totalitate adevărat, cert e că Marele Zid este o structură impresionantă, care se întinde pe o lungime de aproximativ 8.500 de kilometri. Dar el nu este un zid continuu, ci, de fapt, e alcătuit din mai multe ziduri – unele paralele între ele – menite inițial să țină la distanță invadatorii nomazi din nord. Deși zidul original a fost construit undeva în secolul al III-lea î.Hr., conducătorii care au urmat au continuat să îl completeze. Cea mai bine conservată parte a Marelui Zid Chinezesc este cea construită până în epoca Ming (1368-1644).
În prezent, zidul se află într-o stare proastă, motivul fiind eroziunea cauzată de expunerea continuă la intemperii, la care au contribuit și plantele crescute în pereți, care au accelerat deteriorarea. În aceste condiții, de-a lungul anilor, circa 30% din zid s-a pierdut. Având în vedere că, în prezent, clima devine tot mai extremă și imprevizibilă, Marele Zid Chinezesc ar putea să nu mai supraviețuiască multă vreme, iar un plan de restaurare imediată nu pare să existe.
Maldive

Încă de la apariția primelor rapoarte climatice, s-a aflat faptul că Insulele Maldive vor deveni prima țară afectată de creșterea nivelului mării. Este țara cu cea mai scăzută altitudine din lume, peste 80% dintre insulele sale fiind situate la mai puțin de un metru deasupra nivelului mării.
Întrucât mările și oceanele se ridică în prezent cu aproape patru milimetri pe an, Insulele Maldive riscă deja să dispară complet în următoarele câteva decenii. Conform unui studiu realizat de Grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice, se așteaptă ca nivelul apelor să crească cu jumătate de metru până în 2100, chiar dacă reducem drastic emisiile de carbon. Iar dacă nu o facem, nivelul poate crește cu până la un metru, urmând ca apa să acopere, practic, întreaga țară.
Citește și: Destinații ce par desprinse de pe alte planete