Toamna târzie, apoi iarna, cele două sezoane în care ne înfofolim cum știm mai bine pentru a face față frigului și vremii potrivnice, la care se adaugă zilele scurte, în care se întunecă devreme. Până la urmă, ne descurcăm și, cu optimism, ne îndreptăm privirile către primăvară. Cum traversează însă plantele de apartament aceste perioade? Și cum ar trebui să-ți îngrijești plantele în sezonul rece? Aflăm răspunsurile mai jos:

Ține plantele la căldură, dar nu le încălzi foarte tare

plante apartament
Foto: Linda Raymond

Multe plante sunt foarte sensibile la aerul rece și la temperaturile scăzute. Primul pas pentru a ajuta plantele de apartament să supraviețuiască iernii este să le protejezi de frig. Poți rezolva parțial această problemă închizând geamurile și izolând ușile exterioare. Iar dacă în lunile călduroase ai tendința de a ține plantele cât mai aproape de ieșiri, iarna mută-le în camerele în care frigul nu are cum să le afecteze.

Cu toate acestea, nu le așeza nici prea aproape de sursele de căldură – radiatoare, calorifere, șemineuri – și evită inclusiv ventilatoarele. Temperatura la care ar trebui ținute plantele în apartament este de 18-24 grade pe timp de zi și neapărat peste 10 grade pe timp de noapte.

Redu hidratarea

uda planta
Foto: Anastasiya Gepp

Chiar dacă sunt plante de interior, majoritatea speciilor intră într-un fel de hibernare în lunile reci. Mai puțină lumină înseamnă o creștere mai lentă, iar o creștere lentă înseamnă că au nevoie de mai puțină apă și fertilizator.

Așadar, în aceste luni, redu cantitatea de apă pe care o pui în ghivece, udând plantele doar dacă solul s-a uscat 3-4 cm la suprafață. În acest fel vei fi sigur că ele nu stau în apă pe o perioadă îndelungată, fapt ce ar putea duce la putrezirea rădăcinilor, apariția ciupercilor, a mucegaiului sau a altor probleme. Dacă vezi că frunzele se îngălbenesc sau că solul e ușor mucegăit, atunci în mod cert va trebui să reduci frecvența cu care uzi planta respectivă.

Majoritatea specialiștilor recomandă să uzi plantele o dată pe săptămână, iar recomandarea e să nu te abați de la acest ritual, dar în lunile reci să reduci cantitatea de apă cu 25-50%.

Sporește gradul de umiditate din locuință

Umiditatea scăzută în lunile de iarnă nu este doar o problemă pentru oameni, ci și pentru plante. Plantele adoră o umiditate în zona de 50-60%, prin urmare, dacă ai un umidificator, lasă-l pornit. Dacă nu ai, încearcă să aduni plantele la un loc și să le depozitezi în camera în care umiditatea e cea mai ridicată (de regulă baie sau bucătărie). Sau așează-le într-o tavă de copt, pe care s-o umpli cu apă (fără ca ghiveciul să atingă apa – așează-l, eventual, pe niște pietre plate pe care în prealabil le-ai pus în tavă).

Curăță plantele

curata plante
Foto: Roberto David

Soarele e destul de zgârcit iarna, dar pentru a fi sigur că plantele beneficiază din plin de lumina solară, atât cât li se oferă, în anotimpul rece, curăță-le periodic de praf. Odată la două săptămâni, du-ți ghivecele în cadă și folosește un spray cu apă pentru a le „dușa” sau un prosop jilav cu care să iei murdăria de pe frunze. Frunzele curate vor face procesul de fotosinteză mai eficient.

Oferă plantelor suficientă lumină

plante lumina
Foto: Livia Leite

Toamna și iarna, plantele au nevoie de lumină mai mult ca orice altceva. Trebuie să fii foarte atentă și să schimbi poziția ghivecelor, asigurându-te că fiecare plantă primește o cantitate suficientă de lumină. Dacă lumina naturală se dovedește a fi insuficientă, folosește un bec fluorescent cu spectru complet, pe care să-l ții aprins în zona plantelor circa 12-14 ore pe zi.

Ca pont final, amintește-ți că dacă muți plantele departe de fereastră le vei deposeda de lumina naturală, urmând ca, foarte probabil, și nivelul de umiditate să li se modifice. De aceea e necesar să monitorizezi în fiecare zi viața plantelor cărora li s-a schimbat poziția, unele schimbări în rău în privința lor putând fi ireversibile. Lucru pe care, desigur, nu ți l-ai dori.

Citește și: 7 plante de apartament ușor de întreținut