Există multe orașe și localități situate în zone îndepărtate, inaccesibile. Calote polare, munți înalți, oceane vaste, deșerturi – localitățile situate în toate aceste locuri sunt izolate și greu accesibile. Cu toate acestea, oamenii trăiesc aici, pe alocuri chiar în așezări măricele. Iată 7 dintre cele mai izolate orașe din lume, adevărate provocări pentru orice călător de profesie.
Oaza Siwa, Egipt

Din punct de vedere al timpului necesar pentru a ajunge acolo, despre Oaza Siwa din Egipt nu s-ar putea spune că este chiar atât de îndepărtată. Poți lua un autobuz din Cairo, acesta ajungând la această oază în aproape o jumătate de zi. Dar amplasarea Oazei Siwa îi acordă un loc de cinste pe această listă: localitatea cu 23.000 de locuitori se află chiar în mijlocul deșertului Sahara.
Adică o zonă în care căldura arzătoare și munții de nisip fac imposibil din punct de vedere logistic ca guvernele să își supravegheze propriile localități. Dacă ieși afară în mijlocul zilei, te vei trezi prăjit înainte de a putea spune ceva. Chiar dacă marele Cairo se află la o distanță relativ mică, din perspectiva oazei el pare că se află într-un alt univers.
Izolată de civilizație înainte de inventarea automobilului, Oaza Siwa a ajuns prin a avea o cultură berberă unică, diferită de oricare alt loc din Egipt. În primul rând, a avut o puternică tradiție gay (și forme de căsătorie aferente), până când regele Fuad a interzis acest lucru în 1928. Mai puțin surprinzător este faptul că locul s-a agățat de obiceiuri nomade care nu au mai fost întâlnite în altă parte timp de decenii sau chiar secole. Acum, Siwa ar putea părea o așezare ușor de vizitat dar, din punct de vedere istoric, această oază a fost unul dintre cele mai izolate locuri de pe Terra.
Ittoqqortoormiit, Groenlanda

Groenlanda este cunoscută pentru faptul că aici se află unele dintre cele mai izolate așezări din lume. Această insulă nordică este aproape complet acoperită de gheață, cu excepția unei linii de coastă înguste și a altor câteva locuri disparate. Acest lucru face ca orașele sale să fie îndepărtate și greu accesibile, unul dintre cele mai izolate dintre ele fiind Ittoqqortoormiit.
Situată pe coasta estică a Groenlandei, această așezare are aproximativ 450 de locuitori și este un loc izolat, aproape deloc vizitat. Locuitorii orașului depind de vânătoare și pescuit, dar acestea nu sunt unicele modalități de dobândire a hranei. În Ittoqqortoormiit există o băcănie și câteva magazine de proximitate, astfel încât locuitorii pot cumpăra articolele necesare. În plus, în localitate există și un mic muzeu istoric, pentru cine se încumetă să ajungă aici.
Deși este o așezare foarte îndepărtată, orașul primește, totuși, câțiva vizitatori pe an, călători atrași de zonele îndepărtate, care vor să vadă cu ochii lor cum trăiesc oamenii în locuri izolate. Alți turiști vin la Ittoqqortoormiit pentru a explora natura sălbatică: există câteva oportunități de activități interesante oferite în acest orășel, cum ar fi plimbarea cu sania trasă de câini și caiacul prin apele (aproape) înghețate.
Adamstown, Insulele Pitcairn

Adamstown este situat în Insulele Pitcairn, în prezent un teritoriu de peste mări al Regatului Unit, mai exact din sudul Oceanului Pacific, într-o zonă foarte greu accesibilă. Deși nu este un oraș în sensul strict al cuvântului, Adamstown merită un loc pe această listă datorită statutului său de capitală. Fiind singura așezare de pe insulă, orașul este numit capitală în ciuda faptului că are doar… 56 de locuitori. De fapt, după unii, aceasta cea mai mică capitală din lume. În ciuda izolării sale, Adamstown dispune de televiziune prin satelit, iar majoritatea locuitorilor se bazează încă pe radio pentru comunicare. Singura modalitate de a ajunge în Insulele Pitcairn este printr-o călătorie pe mare.
Supai, Arizona, SUA

Supai este un sat aflat în canionul Havasu din Arizona, SUA, adesea menționat ca fiind cea mai izolată comunitate din America. Situat, așadar, în interiorul Marelui Canion, Supai este foarte greu de accesat. Populat de tribul Havasupai, satul are o populație de aproximativ 200 de persoane. Nu există drumuri pentru a ajunge la Supai, astfel că unica modalitate de a-l vizita este de a face o drumeție pe un traseu în lungime de 13 kilometri.
O altă posibilitate ar fi un elicopter, dar acesta este rezervat, de regulă, pentru urgențe. Supai este atât de izolat încât cel mai apropiat loc de unde se poate obține apă și mâncare se află la peste 100 de kilometri distanță, în Peach Springs. Catârii sunt folosiți și în ziua de azi pentru a livra corespondența în acest sat tribal.
Iqaluit, Nunavut, Canada

Este cunoscut faptul că există multe zone izolate în Canada, în special în nord. Unul dintre cele mai inaccesibile locuri este teritoriul Nunavut, iar Iqaluit, capitala Nunavut, este unul dintre cele mai izolate orașe din lume. Are o populație de aproximativ 7.200 de locuitori și calitatea de capitală a teritoriului, majoritatea locuitorilor aparținând populației inuite.
Nu există mulți vizitatori sau turiști, deoarece orașul este greu accesibil. Dar, dacă ești interesat să explorezi sălbăticia canadiană, Iqaluit poate reprezenta o bază excelentă, mai ales că nu duce lipsă de hoteluri și alte opțiuni de cazare. Iqaluit este, de asemenea, cunoscut ca fiind singurul oraș din Canada care nu are acces la o autostradă.
Hadibu, Socotra, Yemen

Hadibu este capitala micii insule Socotra, care aparține oficial Yemenului. Situată în Oceanul Indian, Socotra este, de fapt, un arhipelag format din patru insule mici. Un loc tropical cunoscut pentru poziția sa izolată și pentru bogăția de plante – există peste 300 de specii documentate în zonă, dintre care unele nu pot fi găsite nicăieri altundeva în lume.
Aceste tipuri de plante și arbori constituie o priveliște inedită pentru vizitatori, nefiind surprinzător faptul că Socotra a fost adesea descrisă ca având un „aspect extraterestru”. Din acest motiv, cei mai mulți vizitatori ai orașului Hadibu sunt cei interesați de peisajele unice din Socotra.
Barrow, Alaska, SUA

Barrow (Ukpeagvik) este unul dintre cele mai izolate orașe din Alaska și din lume, în fapt, cea mai nordică așezare din SUA. Orașul are o populație de aproximativ 4.500 de locuitori, având parte și de un mic număr de turiști și alți vizitatori. Localitatea, dar mai ales zona înconjurătoare sunt recunoscute pentru vremea aspră și temperaturile scăzute, un lucru important de care trebuie să ții cont dacă-ți propui să vizitezi Barrow, caz în care sugestia ar fi să o faci doar în timpul celor mai calde luni ale anului.
Cu toate acestea, este interesant faptul că temperaturile din Barrow nu sunt chiar atât de rele pe cât se spune: relieful în cadrul căruia e plasat face ca în oraș să fie, de fapt, un pic mai cald decât zona în care este situat. Barrow este înconjurat de Oceanul Arctic pe trei laturi, a patra aflându-se pe o tundră plată, lucru ce presupune că nu există văi în care s-ar putea menține aerul rece.
Citește și: 7 orașe bizare pe care ți-ai dori (sau nu) să le vizitezi