Coasta croată are o lungime totală de 1.777 de kilometri, datorită numeroaselor sale golfuri și golfulețe. De fapt, Croația are mai multe golfuri și golfulețe decât aproape orice altă țară din Europa. Adaugă la acestea aproape 100 de insule și este ușor de înțeles de ce Croația este o destinație de plajă de primă mână, una pe care românii și-o pot permite, fiind relativ aproape.

Hai să trecem în revistă, așadar, câteva dintre cele mai frumoase plaje din Croația, ca sursă de inspirație pentru cei care-și doresc o vacanță estivală în această superbă țară:

Plaja Dubovica

Plaja Dubovica
Plaja Dubovica

Plaja Dubovica își trage numele de la un sat situat într-o vale de pe coasta sudică a insulei Hvar. Regiunea accidentată, cu un teren ondulat, este acoperită de podgorii – există una cu clădiri vechi chiar deasupra plajei, oferind un peisaj spectaculos.

Drumul pitoresc spre Dubovica este pur și simplu o parte din distracție. Pornește din Stari Grad de-a lungul unor drumuri sinuoase de deal și printr-un tunel, înainte de a ajunge pe dealurile de deasupra golfului, unde o potecă nebătătorită te duce până la golfulețul liniștit, cu plaja sa de pietricele. Iar dacă ți se face foame, poți lua masa la un restaurant local de la fața locului, care servește preparate croate și mediteraneene.

Plaja Divna

Plaja Divna
Plaja Divna

Numele Divna, care înseamnă „frumos” în croată, se potrivește destul de bine acestei plaje. Situată pe țărmul nordic al peninsulei Peljesac, plaja este formată în cea mai mare parte din pietricele fine, întinzându-se pe o distanță de aproximativ 200 de metri între dealuri verzi și cu câteva case și copaci drăguți chiar pe mal. Arborii impunători oferă o umbră suficient de bună pentru a sta sub ei și a te bucura de priveliștea golfului.

Plaja Divna este un loc de campare popular, fără amenajări, baruri sau restaurante în jur – ceea ce, pentru iubitorii de plajă în căutare de natură, poate fi un lucru bun. Apele liniștite sunt excelente pentru înot, iar fundul pietros al mării pare să se întindă cât vezi cu ochii.

CITEȘTE ȘI  Insule de viata intr-o mare de albastru – Partea a II-a

Plaja Sakarun

Plaja Sakarun
Plaja Sakarun

Dacă te consideri un fan al plajei, dar pielea ta nu este atât de încântată de idee, vei avea nevoie de o întindere de nisip care să te protejeze de intensitatea razelor UV. Dacă vizitezi Croația, plaja Sakarun este locul potrivit pentru o asemenea situație, deoarece este înconjurat de pini. Umbra naturală îl face ideal pentru cei sensibili la soare sau pentru familiile cu copii care au nevoie de pauze în privința statului la soare.

Aici ai parte, de asemenea, de ape calme și de mică adâncime pentru micuții care se stropesc. În timpul sezonului de vârf, o mulțime de restaurante își deschid porțile, dar reține că acestea funcționează doar sezonier.

Plaja Nugal

Plaja Nugal
Plaja Nugal

Avantajele acestei plaje sunt oferite de prezența unei cascade frumoase, impresionante, cu o cădere de apă de nouă metri, care se revarsă de pe muntele Biokovo din apropiere. Dezavantaje: dacă vizitezi Croația în afara sezonului, poți privi această minune naturală, dar nu poți înota în apele ei.

Cei mai mulți vizitatori ai plajei Nugal vor veni aici pentru câteva motive simple: pentru a face drumeții și a se relaxa pe țărm sau pentru a… purta costumul lui Adam și-al Evei. Datorită locației și izolării sale în cadrul Parcului Forestier Osejava, Nugal este o zonă populară pentru scăldatul în pielea goală și pentru nudiști.

Plaja Stivina

Plaja Stivina
Plaja Stivina

Una dintre cele mai plaje de pe insula Vis la care se ajunge cel mai greu, golfulețul izolat al Stinivei este o încântare vizuală uluitoare. Întinderea de nisip are o lungime de numai circa 40 de metri, iar apele liniștite sunt protejate de marea liberă de o deschidere îngustă între două stânci înalte adiacente.

Majoritatea vizitatorilor ajung pe plaja ascunsă a Stinivei cu barca cu pânze, ancorând chiar în afara deschiderii acesteia. Călătorii aventuroși care vin pe uscat ajung de obicei acolo prin drumeții la poalele munților de pe drumul principal. Eforturile sunt răsplătite de priveliște, iar la fața locului există adesea un bar pe plajă care vinde băuturi răcoritoare.

CITEȘTE ȘI  7 străzi speciale pe care să te plimbi în vacanță

Plaja Banje, Dubrovnik

Plaja Banje
Plaja Banje

Una dintre cele mai populare plaje din Croația, probabil datorită poziției sale în Dubrovnik, este plaja Banje. Fanii serialului Game of Thrones știu mai multe despre Dubrovnik, casa neoficială a Debarcaderului Regelui. În plus față de această notorietate din cultura pop, Dubrovnik are un oraș vechi fascinant și ziduri antice, precum și locuri în care să te scufunzi în apele mării și de a te bucura de o zi pe plajă.

S-ar putea să-ți dorești să faci asta mai aproape de oraș, prin urmare cel mai bun loc este plaja Banje, în vecinătatea acesteia aflându-se, de altfel și o serie de hoteluri bune.

Plaja Banje este una dintre cele mai populare plaje din Dubrovnik, deoarece este cea mai apropiată de oraș fără a fi considerată însă o plajă urmană. Fă-ți o rezervare la unul dintre cele câteva restaurante de pe plajă pentru a beneficia de modalitatea ideală de a privi apusul. Atenție: această plajă este întotdeauna aglomerată. Nu e o plajă liniștită, așadar, însă are priveliști spectaculoase asupra orașului Dubrovnik.

Golden Horn, Brac

Golden Horn
Golden Horn

Cornul de Aur este o uimitoare limbă de nisip alb sau pietros, de formă triunghiulară, care formează cel mai sudic punct al insulei Brac. Numită și Capul de Aur sau Zlatni Rat în limba locală, această plajă spectaculoasă de referință se propulsează ca o săgeată în apele azurii ale Adriaticii.

Partea verde a plajei Cornul de Aur este bine amenajată cu hoteluri, baruri și restaurante. Înotul, plimbările cu barca și windsurfingul sunt activități populare, dar mulți oameni călătoresc la Zlatni Rat pur și simplu pentru priveliștile impresionante. Poți urca cu mașina pe dealul din apropiere până la cel mai înalt vârf din Brac pentru a admira de sus plaja și peisajul marin impresionant al golfului.

Foto: Canva Photos