Puține țări sunt mai colorate decât Marocul, care se pretează atât de bine la aventură și puține țări se mândresc cu atât de multe lucruri extraordinare de făcut atunci când le vizitezi. Bogatul amestec de influențe culturale arabe, berbere și europene din Maroc se reflectă în orașele albastre ale țării, în souk-urile labirintice și în satele izolate din munții Atlas.
În timpul zilei, te poți plimba cu un quad prin dunele deșertului sau poți privi oamenii având în față un ceai de mentă aburind, în medina oricărui oraș. Iar noaptea te vei simți ca-n rai, dormind într-un hotel riad bogat în ornamente, după ce te-ai îndopat cu tagine și tapas-uri care îți lasă gura apă. Hai să vedem doar șapte dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în Maroc:
Chefchaouen
Chefchaouen este o prezență obișnuită în majoritatea listelor cu cele mai bune orașe de vizitat din Maroc. Este un oraș antic impresionant, vopsit aproape în întregime în albastru, situat în Munții Rif, nu prea departe de Tanger. Nimeni nu știe cu adevărat de unde provine această culoare – una dintre variante este că practica ar fi fost inițiată de refugiații evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, . O alta este că albastrul e folosit pentru a menține casele răcoroase și pentru a alunga țânțarii.
Străzile azurii acoperite de viță de vie, mărginite de plante în ghiveci și de tarabe de haine, sunt visul oricărui călător (și ideale pentru orice pasionat de Instagram). Kasbah-ul (cetatea) vechi de secole merită să fie vizitată pentru 10 dirhami – include o mică închisoare, un muzeu și oferă priveliști frumoase asupra orașului, de pe ziduri.
Meknes
Situat în apropiere de orașul Fes, în nordul Marocului, Meknes este cunoscut sub numele de „Orașul celor o sută de minarete”, pentru abundența de monumente, moschei, palate și pavilioane. Fondat de un trib berber în secolul al IX-lea, Meknes a devenit important în secolul al XI-lea ca oraș fortificat. În anii 1700, sultanul Marocului, Moulay Ismail, a făcut din Meknes capitala imperială a țării și a contribuit la construcția orașului.
Prestigiul și gloria de odinioară ale orașului sunt cele care îl diferențiază de alte localități din Maroc. Puține alte locuri oferă vizitatorilor o privire atât de intimă asupra trecutului de aur al Marocului. Este, de asemenea, cel mai apropiat oraș de ruinele romane din Volubilis.
Palatul Dar Jamai, situat într-o grădină bine îngrijită, include un muzeu cu exponate de haine și bijuterii imperiale. Palatul somptuos al sultanului, Dar El Makhzen, și mausoleul merită, de asemenea, o vizită. Dintre multiplele porți monument din Meknes, Bab Mansour este poate cea mai cunoscută. Poarta din secolul al XI-lea l-a costat viața pe arhitectul său, El Mansour.
Atunci când arhitectul a recunoscut că simțea că ar fi putut face mai bine, sultanul a pus să fie executat pe loc. Cu mozaicuri elegante din țiglă albastru cobalt și coloane de marmură confiscate de la ruinele romane, poarta impresionantă poartă acum numele arhitectului.
Fes
Alături de Marrakesh, Fes este cealaltă mare destinație culturală a Marocului. În comparație cu fratele său, orașul imperial din sud, Fes este mult mai puțin stilizat. Medina de aici (numită Fes el Bali) este un labirint de străduțe subțiri, în care este aproape imposibil să nu te pierzi.
În mijlocul zonei de souq-uri, vei găsi tăbăcăriile, unde cuvele uriașe de vopsele colorate reprezintă una dintre atracțiile emblematice ale orașului.
Pe lângă moștenirea tradițională a orașului, cu străzile souq-urilor pline până la refuz cu obiecte de artizanat tradiționale, și dispersia palatelor și monumentelor ascunse printre străzile întortocheate, principala atracție a Fes el Bali este pur și simplu să pleci la plimbare, haotic, prin medina.
Ouarzazate
Deși nu este un oraș foarte arătos, acesta este un loc de vizitat pentru pasionații de film, deoarece a atras regizori și producători de la Hollywood de ani de zile. Atlas Studios, cel mai mare studio de film din lume, se află în apropiere.
Ouarzazate este o bază pentru a merge la Ait Benhaddou, un fort aflat în vârful dealului și un sat de lut situat pe o veche rută a caravanelor către Marrakech. O listă lungă de filme și emisiuni de televiziune au fost filmate aici, inclusiv Gladiator, Babel, Kingdom of Heaven și, cel mai recent, Game of Thrones – Ait Benhaddou a apărut în bună măsură în sezonul 3.
Unele magazine din sat sunt săpate direct în coasta dealului, vânzând cu precădere bibelouri și oferind șansa de a te juca cu recuzita de film. Străzile înguste urcă până la un mic vârf, unde vei găsi locul perfect pentru apusul soarelui și pentru a privi cum cade lumina peste deșertul roșu și munții îndepărtați.
O altă oprire în apropiere de Ouazazarte este Oaza Fint, o colecție de sate ieșite din comun care găzduiesc palmieri luxurianți și un lac turcoaz strălucitor în mijlocul deșertului uscat. Poți face o excursie de o zi aici din oraș, dar va trebui să închiriezi un taxi sau o mașină 4×4, care pot fi costisitoare.
Essaouira
Oraș din secolul al XVIII-lea, situat pe coasta atlantică a Marocului, Essaouira este una dintre cele mai populare destinații de plajă din această țară. Casele albe, cu obloane albastre, oferă un decor pitoresc pentru aventurile pe malul mării, care includ kitesurfing și windsurfing. În medina orașului se găsesc obiecte de artizanat realizate prin tehnici vechi de secole, inclusiv sculptură în lemn de tuia și dulgherie.
Comerțul cu ulei de argan este, de asemenea, bine ancorat aici, iar cooperativele de femei responsabile de prelucrarea nucilor de argan sunt instantaneu recognoscibile datorită hainelor lor lungi și albe.
Essaouira, numit anterior Mogador, este un port natural. A fost apreciat ca atare încă din secolul I, când golful protejat oferea ancorare romanilor care făceau comerț cu cochilii de purpură pe care le foloseau pentru a face vopsea mov. Artefacte romane din acea perioadă sunt expuse la Muzeul Sidi Mohammed ben Abdallah din oraș.
Inițial, zidurile fortăreței înconjurau granițele orașului, iar multe secțiuni ale zidurilor au rămas în picioare și astăzi. Construite de sultanul Sidi Mohammed ben Abdallah, fortificațiile combină arhitectura militară europeană cu estetica africană.
Merzouga și deșertul Sahara
Situat într-un loc izolat, nu departe de granița cu Algeria, micul sat Merzouga este acum o bază populară pentru a explora deliciile deșertului Sahara. Deasupra sa se înalță uriașele dune din Erg Chebbi, care în unele locuri ating peste 300 de metri înălțime.
Aceste peisaje colosale de nisip sunt cele pentru care vin cei mai mulți turiști, drumețiile, plimbările cu quad-uri și safariurile cu cămile fiind alte modalități populare de a explora dunele. De asemenea, mulți vizitatori își fac tabăra în deșert peste noapte, pentru a putea urmări răsăriturile și apusurile de soare uimitoare care pictează dunele într-o multitudine de culori frumoase.
Cândva doar o scurtă oprire și un punct de tranzit pentru negustorii arabi și berberi în drumul lor spre Timbuktu, Merzouga are acum un număr tot mai mare de hoteluri dintre care vizitatorii pot alege. Acestea se adresează tuturor bugetelor, toate oferind excursii în deșert.
Marrakesh
Cândva unul dintre orașele imperiale ale țării, Marrakesh este supranumit uneori Orașul Roșu, datorită clădirilor sale din gresie stacojie. Marrakesh a fost fondat în secolul al XI-lea de către Almoravides, o dinastie berberă care a transformat orașul într-un centru important de comerț, religie, filozofie și cultură. Sub dominația Almoravidei, au fost construite ziduri de gresie roșie, palate somptuoase și școli coranice, dintre care multe pot fi văzute și astăzi.
În anii 60, Marrakesh era cunoscut drept o „Mecca hippie”, atrăgând celebrități precum componenții trupelor The Beatles și Rolling Stones, Yves Saint Laurent etc. Format din arhitectură veche frumoasă și curți cu portocali, palmieri, caise și măslini, Marrakesh este și astăzi una dintre cele mai populare destinații turistice din Africa.
În inima Marrakeshului se află Medina, un labirint de ziduri vechi și pasaje înguste, plin de situri istorice, muzee, tarabe de mâncare ispititoare și souk-uri, sau piețe colorate. Punctul central al medinei este Djemaa El-Fna, piața principală, care zumzăie de îmblânzitori de șerpi, muzicieni, acrobați, povestitori, magicieni și tarabe care vând covoare, piele, ceramică, narghilele și condimente.
Alte locuri de vizitat în Marrakesh sunt Moscheea Koutoubia din secolul al XII-lea, Mormintele Saadiene, Palatul Bahia și Jardin Majorelle, o grădină botanică ce îmbină elementele art deco cu cele maure.
Foto: Canva Photos