Legătura dintre România și Serbia, vecina noastră de la sud-vest, este una dintre cele mai stabile și autentice din regiune. Dincolo de cursul comun al Dunării și de istoria balcanică ce ne-a modelat identitățile, Serbia oferă o bogăție culturală fascinantă. Este o destinație unde tradițiile culinare, spiritul vibrant și istoria densă se împletesc într-un mod care invită la o cunoaștere autentică, dincolo de suprafață.
Când am primit invitația pentru un press-trip în Serbia, am zâmbit. Un zbor de fix o oră și cincisprezece minute de la București la Belgrad, la bordul unei aeronave AirSerbia. O distanță atât de mică încât, la altitudinea de croazieră, abia ai timp să-ți termini cafeaua înainte ca pilotul să anunțe coborârea. O proximitate geografică de care ar trebui să profităm din ce în ce mai mult. Urma să descopăr că în această oră de zbor se comprimă o distanță culturală și istorică mult mai vastă, o călătorie de la leagănul civilizației europene până la planurile ambițioase ale unui viitor spectaculos.
Primul contact: Belgrad, un amestec de grandoare și familiaritate balcanică
Aterizarea la Belgrad include ceva lin și lipsit de dramatism. Aeroportul Nikola Tesla te preia eficient, iar transferul spre oraș îți oferă prima imagine: blocurile moderniste, moștenirea unei Iugoslavii care încă respiră prin betonul său, fac loc treptat clădirilor Art Nouveau și eclectice ale centrului.
Am fost cazați la Hotelul Zepter, o proprietate interesantă, situată chiar pe strada Terazije, unde totul pare să graviteze în jurul conceptului de „viață sănătoasă”, de la pernele cu forme ciudate la filtrele de apă și aer, într-o abordare aproape clinică, în contrast vibrant cu energia plină de viață a orașului de afară.
Primul popas a fost, firesc, pe artera pietonală Knez Mihailova. Aici, Belgradul își etalează aerul de capitală europeană încrezătoare. Oamenii se plimbă relaxați, clădirile somptuoase din secolul al XIX-lea, odinioară reședințe ale elitei comerciale și politice, găzduiesc acum branduri internaționale, librării cochete și cafenele. Aerul zumzăie de un amestec de sârbă, engleză și alte limbi europene, o dovadă că orașul a redevenit un magnet turistic. Arhitectura este un manual de istorie în sine, un dialog între neoclasicism, academism și accente secesioniste, sub privirile calme ale localnicilor care par să fi văzut totul.
Strada te conduce inevitabil spre Fortăreața Belgrad, sau Kalemegdan. Acesta este kilometrul zero spiritual și istoric al orașului. Un loc precum o cronică stratificată a 2000 de ani de conflicte și reconstrucții. Zidurile sale au fost ridicate, dărâmate și reclădite de romani (care au fondat aici castrul Singidunum), bizantini, bulgari, maghiari, sârbi, otomani și austrieci.
Fiecare imperiu și-a lăsat amprenta, creând un palimpsest arhitectural fascinant. Plimbarea pe metereze, la confluența Savei cu Dunărea, oferă o panoramă spectaculoasă asupra Belgradului Nou (Novi Beograd) și a apelor care par să se contopească leneș. Aici tronează statuia Pobednik, „Victorul”, realizată de faimosul sculptor croat Ivan Meštrović. Figura nudă a eroului a stârnit un scandal public la vremea sa, în 1928, fiind considerată prea indecentă pentru a fi amplasată în centrul orașului. Drept urmare, a fost exilată aici, în fortăreață, cu spatele la oraș și cu privirea spre întinderile fostului Imperiu Austro-Ungar, o ironie subtilă a istoriei.
Seara ne-a găsit în Skadarlija, cartierul boem al Belgradului. O stradă scurtă, pavată cu un caldarâm infernal pentru tocuri, dar paradisiacă pentru suflet. Aici, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, se adunau poeții, actorii și artiștii orașului. Poetul și pictorul Đura Jakšić, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai romantismului sârb, avea aici casa și locul său preferat.
Astăzi, atmosfera este recreată pentru turiști, dar autenticitatea persistă în muzica lăutarilor (tamburaši) care se plimbă printre mese și în ospitalitatea debordantă. La restaurantul Velika Skadarlija, am avut parte de o imersiune culinară totală. Platouri gigantice cu tot ce înseamnă grill sârbesc, de la ćevapi și pljeskavica la cârnați picanți, acompaniate de salate proaspete și, bineînțeles, de o rakija de gutui care îți curăță sinusurile și îți deschide pofta de viață.
Pe Dunăre, pe urmele romanilor și ale legendelor
A doua zi a fost dedicată Dunării, dar nu oricărei porțiuni, ci celei mai dramatice și încărcate de istorie: Defileul Porțile de Fier, sau Cazanele, văzute de pe malul sârbesc. Prima oprire, după un drum ce șerpuiește prin peisaje bucolice, a fost la Fortăreața Golubac. Imaginea este copleșitoare. Zece turnuri masive par să se reverse pe o stâncă abruptă direct în apele late ale Dunării. Restaurată recent cu fonduri europene, fortăreața arată impecabil.
Legenda spune că numele i se trage de la o frumoasă fată sârboaică, Golubana, care a refuzat iubirea unui pașă otoman. Drept pedeapsă, acesta a închis-o într-unul dintre turnuri, unde a fost hrănită doar de porumbei (golub, în sârbă). Istoric, fortăreața a fost un punct strategic vital, controlând navigația pe fluviu și fiind disputată secole la rând de unguri, sârbi și otomani.
De la Golubac, ne-am îmbarcat pe nava Aqua Star pentru o croazieră prin defileu, cu prânz la bord. Pentru un român, experiența este fascinantă. Vezi locuri familiare, dar dintr-o perspectivă complet nouă. Cazanele Mari și Mici, Mănăstirea Mraconia, totul pare altfel de pe malul celălalt. Punctul culminant este trecerea pe lângă masivul cap sculptat al lui Decebal.
De pe partea sârbească, privirea sa semeță pare și mai accentuată, un dialog mut peste ape cu celălalt monument grandios al defileului, Tabula Traiana. Această placă memorială romană, sculptată în stâncă la ordinul împăratului Traian pentru a comemora finalizarea drumului său militar strategic, este vizibilă doar de pe apă, ca un testament incredibil al ingineriei și voinței romane, un graffiti imperial vechi de două milenii.
Debarcarea s-a făcut la Tekija, de unde am continuat spre Kladovo pentru a vizita o altă fortăreață-gardian al Dunării: Fetislam. Numele său, de origine turcă, se traduce prin „Poarta Islamului”, un indiciu clar al rolului său de bastion otoman la granița cu creștinătatea. Construită în secolul al XVI-lea de Soliman Magnificul, fortăreața este mai puțin spectaculoasă scenic decât Golubac, dar la fel de importantă istoric. Am ajuns la hotelul AquaStar Danube din Kladovo exact la apus, un final perfect pentru o zi petrecută pe apele încărcate de istorie ale fluviului.
Vin, mănăstiri și minuni ale naturii: Inima Serbiei de Est
Ziua a treia ne-a purtat în inima Serbiei de Est, o regiune de o frumusețe sălbatică, unde natura și spiritualitatea se împletesc. Prima destinație: Mănăstirea Vratna și Porțile Vratna. Drumul până acolo devine din ce în ce mai îngust și mai pitoresc, culminând cu o potecă prin pădure.
Mănăstirea, datând din secolul al XIV-lea, este un loc de o liniște profundă, legat de legenda unui cioban care și-a vindecat turma bolnavă cu apa izvorului de aici. Adevăratele vedete sunt însă Porțile Vratna, trei poduri naturale monumentale, sculptate în calcar de râul cu același nume. Sunt printre cele mai înalte arcuri de piatră din Europa, iar trecerea pe sub ele te face să te simți minuscul, un spectator umil în fața puterii brute a naturii.
De la minunile geologice am trecut la cele oenologice. Următoarea oprire a fost la Cramele Rajac (Rajačke Pimnice), un loc absolut unic în Europa. Acesta este un sat de piatră, construit în secolele XVIII și XIX, dedicat exclusiv producerii și păstrării vinului.
Casele, construite pe două niveluri din piatră și bușteni, cu acoperișuri de șindrilă, nu erau locuite. Parterul servea drept cramă (pimnica), unde temperatura constantă era ideală pentru vinificație, iar etajul era folosit pentru cazarea temporară a lucrătorilor în timpul culesului. Astăzi, multe dintre aceste pimnice au fost restaurate și funcționează ca mici crame private și restaurante.
Plimbarea pe ulițele acestui sat-fantomă pentru oameni, dar plin de viață pentru vin, este o experiență aproape mistică. Am degustat vinuri locale, robuste și pline de caracter, alături de un prânz tradițional, într-o atmosferă ce părea desprinsă dintr-un roman fantasy.
Liniștea monahală se extinde și asupra vechiului cimitir care se află în sat. Acesta adăpostește morminte ale călugărilor și ale unor personalități locale, fiind un loc de reculegere ce reflectă continuitatea spirituală a zonei. Monumentele funerare, unele cu o vechime considerabilă, sunt mărturii tăcute ale istoriei zbuciumate a regiunii Negotin și ale legăturii de nezdruncinat dintre comunitate și credință. Mai mult, se lucrează la un proiect de includere a acestui cimitir, împreună cu satul Rajac, pe lista Patrimoniului UNESCO.
Satul vinului și cimitirul lui sunt incluse oficial și pe lista locațiilor „Film Friendly” din Serbia, cadrul natural pitoresc făcându-le o alegere atractivă pentru producții cinematografice și de televiziune.
Ziua a continuat cu o vizită la Mânăstirea Bukovo, renumită pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și pentru tradiția sa viticolă. Călugării de aici produc propriul vin, perpetuând o ocupație veche de secole.
Contrastul a venit la cină, la Crama Matalj, una dintre cele mai apreciate și moderne crame din Serbia. Aici, Nikola Mladenović Matalj, un oenolog vizionar, a demonstrat că terroir-ul din regiunea Negotin poate produce vinuri de talie mondială.
Am degustat celebrul său Kremen Kamen, un Cabernet Sauvignon care a câștigat numeroase premii internaționale, și am înțeles că Serbia nu se bazează doar pe tradiție, ci inovează și țintește spre excelență.
De la mezolitic la EXPO 2027: o călătorie în timp de 9000 de ani
Următoarea zi a fost un exercițiu spectaculos de călătorie în timp. Dimineața am început-o la Centrul de vizitare Lepenski Vir. Aici, pe malul Dunării, în anii ’60, arheologul Dragoslav Srejović a scos la lumină una dintre cele mai importante culturi mezolitice din Europa, datând din perioada 7000-6000 î.Hr.
Situl, protejat acum de o structură modernă impresionantă, te lasă fără cuvinte. Vezi fundațiile caselor cu o formă trapezoidală unică, vetrele și, cel mai important, sculpturile enigmatice din gresie, reprezentând figuri umane cu trăsături de pește. Acestea sunt primele sculpturi monumentale din preistoria europeană. Să stai în fața acestor chipuri vechi de 9000 de ani, să te gândești la comunitatea de vânători-culegători care a creat o artă și o arhitectură atât de complexe, este o experiență care îți reconfigurează percepția asupra istoriei umane.
După un prânz tradițional la restaurantul Jorgovan, am luat autocarul înapoi spre Belgrad. De la o civilizație de acum 9 milenii, am fost aruncați direct în viziunea Serbiei pentru anul 2027. Am vizitat șantierul gigantic al EXPO 2027 Belgrade.
Pe o suprafață de sute de hectare se înalță scheletele metalice ale viitoarelor pavilioane, stadioane și complexe rezidențiale. Tema expoziției, „Play for Humanity: Sport and Music for All”, vorbește despre ambiția țării de a se repoziționa pe harta globală ca un hub de creativitate și colaborare.
Prezentarea de la EXPO Playground, urmată de un workshop B2B, a detaliat un proiect de o anvergură colosală, menit să transforme nu doar o zonă a Belgradului, ci întreaga economie și imagine a țării. Contrastul dintre liniștea sacră de la Lepenski Vir și forfota asurzitoare a șantierului EXPO, trăite în aceeași zi, a fost cea mai puternică metaforă a Serbiei contemporane: o națiune cu rădăcini adânci într-un trecut imemorial, dar cu ochii ațintiți ferm spre un viitor high-tech.
Un epilog grandios: Catedrala Sfântul Sava și promisiunea revederii
Ultima dimineață a fost rezervată pentru un tur panoramic al Belgradului, culminând cu vizita la Catedrala Sfântul Sava. Este greu să descrii impactul pe care îl are această clădire. Una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din lume, domină orizontul orașului cu domul său alb imens.
Povestea sa este o saga a perseverenței naționale. Construcția a început în 1935, a fost întreruptă de război și de regimul comunist, și a fost reluată abia în 1985. Interiorul, finalizat abia recent cu ajutorul masiv al artiștilor ruși, este o explozie de mozaicuri aurii. Peste 15.000 de metri pătrați de sticlă și piatră colorată care te lasă, la propriu, cu gura căscată. Lumina se reflectă în milioane de fragmente, creând o atmosferă copleșitoare, un sentiment de grandoare divină și de mândrie umană.
La plecare, după un răsfăț în lounge-ul premium Air Serbia de la aeroport, am încercat să procesez vârtejul de imagini și informații. Am plecat din București fără așteptări de un anumit fel și m-am întors cu un caiet plin de notițe și cu mintea plină de contraste: fortărețe medievale și crame high-tech, sculpturi mezolitice și proiecte futuriste, liniștea mănăstirilor și energia vibrantă a capitalei.
Serbia s-a dovedit a fi mult mai complexă, mai profundă și mai surprinzătoare decât ar sugera scurta distanță de pe harta aviatică, fiind o destinație care te provoacă, te educă și te farmecă, lăsându-te cu un singur gând: trebuie să mă întorc. Mai sunt multe, foarte multe lucruri de descoperit.
