În cazul în care simți nevoia să-ți liniștești trupul și sufletul, nu trebuie să te gândești foarte departe, fiindcă oricând ai la îndemână uleiul de lavandă. Cu toate ne bucurăm la vederea unui câmp superb de lavandă, pe care nu ne săturăm să-l imortalizăm cu camera foto, dar, în același timp, trebuie să știm că versatilul ulei ce se obține din planta de culoare lila are puteri magice. Din cap până în vârful degetelor de la picioare, uleiul de lavandă te ajută să te destresezi, să te calmezi și să dezvolți obiceiuri și ritualuri de îngrijire sănătoase.

Ce este, mai exact, uleiul de lavandă?

ulei de lavanda
Foto: grafvision

Uleiul de lavandă, cunoscut și sub numele științific Lavandula angustifolia, e un tip de ulei esențial derivat, evident, din floarea de lavandă. Deși acum planta crește pe tot globul, lavanda este originară din zona mediteraneeană, din Peninsula Arabică și din Rusia.

Uleiul se extrage în urma unui proces de distilare, în timpul căruia florile sunt puse la aburi, aburul este captat, după care se separă uleiul, care este colectat din apă. Poți cumpăra ulei de lavandă din magazinele naturiste sau din farmacii.

Beneficiile pentru sănătate ale uleiului de lavandă

lavanda maria

Uleiurile esențiale și aromaterapia au câștigat teren serios în medicina holistică. Uleiurile esențiale sunt extracte lichide din plante, folosite pentru a ajuta în diverse afecțiuni, de la stres la insomnii, de la sănătatea hormonală la… curățenia în casă. Dar fiecare ulei esențial are propriile lui caracteristici și beneficii. Iată la ce ajută uleiul esențial de lavandă și, extrapolând, aflăm de ce sunt bune produsele cosmetice cu ulei de lavandă:

Lavanda te ajută să dormi mai bine

Oricum ai da-o, un stil de viață sănătos începe și se termină cu somnul. Dacă noaptea te întorci de pe o parte pe alta, fără a putea să adormi, specialiștii sugerează că salvarea ar putea veni de la uleiul de lavandă. Care este foarte eficient pentru cei ce au probleme cu insomnia. Un studiu relevă că dacă inhalezi aburii de la uleiul de lavandă de două ori pe săptămână, timp de 20 de minute, acest obicei are darul de a calma sistemul nervos, calitatea somnului urmând să se îmbunătățească. Studiul a fost realizat pe un grup de femei împărțit în două categorii: cele care au folosit uleiul de lavandă și cele care nu l-au folosit.

CITEȘTE ȘI  7 parfumuri de vară, deloc costisitoare, pentru femei

Uleiul de lavandă calmază pielea iritată și afectată de mușcăturile de insecte

lavanda flori
Foto: Olena Rudo

Așa cum uleiul de lavandă ajută la relaxarea minții, el se face simțit și atunci când este aplicat direct pe piele. În mod special, problemele serioase ale epidermei, precum eczemele și psoriazisul răspund bine la proprietățile anti-inflamatoare ale uleiului de lavandă. Și asta deoarece acesta are abilitatea de a calma pielea iritată, dar și de a acționa pozitiv în privința psoriazisului a cărui apariție, se știe, este adesea generată de stările de anxietate.

De asemenea, uleiul de lavandă e utilizat ca alternativă la tratarea mușcăturilor de insecte – în amestec cu un pic de bicarbonat de sodiu, apoi aplicat pe locul afectat.

Uleiul de lavandă reduce stresul

Cercetătorii au descoperit că uleiul de lavandă poate funcționa pe post de prescripție medicală împotriva anxietății. Timp de șase săptămâni, un grup de subiecți a fost tratat cu Lorazepam (medicament ce reduce anxietatea), în vreme ce alt grup a primit doze orale de ulei de lavandă. La sfârșitul perioadei de studiu, ambele grupuri au raportat reduceri similare în privința anxietății – 45%, respectiv 46%. În situații mai grave, uleiul de lavandă rămâne la fel de eficient: un studiu din 2017 a relevat că aromaterapia cu lavandă a calmat anxietatea pacienților în fazele pre-operatorii.

Uleiul de lavandă combate infecțiile fungice

Există diverse forme de infecții fungice, de la unghii la piele sau gât. Uleiul de lavandă are proprietăți antibacteriene și antifungice, care ajută în aceste situații. În urma unui studiu de laborator, s-a dovedit că uleiul de lavandă este eficient chiar și împotriva candidei. A fost însă doar un studiu preliminar, in vitro, în care celule infectate au fost combinate cu ulei de lavandă pentru un test. Nu se poate aplica ulei esențial de lavandă (sau orice fel de ulei esențial) în zonele intime, fiindcă acesta poate cauza arsuri. Dar astfel de studii ajută cercetătorii să înțeleagă mai bine proprietățile și potențialul substanțelor.

CITEȘTE ȘI  Christian Louboutin - de la pantofii cu toc, la rujul bijuterie...

Uleiul de lavandă poate preveni căderea părului

Deși cercetările în acest sens se află, momentan, în stadii preliminare, unul dintre studii a demonstrat că aplicarea uleiului de lavandă pe spatele unui șoarece în fiecare zi, timp de patru săptămâni, a stimulat creșterea blănii acestuia și a numărului de folicule, ducând la îngroșarea firelor. Se așteaptă studii clinice pe oameni, dar e destul de clar faptul că lavanda e benefică pentru păr.

Lavanda oferă strălucire pielii

Uleiul de lavandă e lăudat pentru proprietățile lui antioxidante și anti-inflamatoare, lucru care-l poate introduce în rutina zilnică de îngrijire a pielii. Se cunoaște faptul că antioxidanții luptă împotriva radicalilor liberi care afectează pielea și accelerează procesul de îmbătrânire. O picătură sau două de ulei de lavandă în loțiunea favorită sau în crema de față poate oferi pielii un boost antioxidant înainte de somn.

Utilizarea produselor cosmetice cu lavandă

cosmetice lavanda

Uleiul esențial organic de lavandă este prezent în multe produse cosmetice bio, recomandabile pentru întreținerea și înfrumusețarea pielii și părului. Încearcă, de pildă, șamponul bio antimătreață Avril, de la Biorigine, care conține, printre alte ingrediente exclusiv naturale, ulei esențial organic de lavandă (calmant și antiseptic).

Nu ocoli nici săpunul lichid cu flori de lavandă Ma Provence, gelul de duș cu flori de lavandă Ma Provence, săpunul solid de Marsilia, cu flori de lavandă Ma Provence, pe baza de uleiuri organice vegetale, pentru hrănirea si protejarea epidermei, și apă bio fructată, cu un parfum natural si delicat. Niciunul dintre aceste produse nu conține coloranți, conservanți și parabeni.

Citește și: Florile de lămâi și beneficiile acestora