Marea Egee este plină de „bijuterii” mai puțin cunoscute, insule care oferă experiențe de neuitat pentru orice călător. Destinațiile populare, precum Santorini sau Mykonos sunt, fără-ndoială, în fruntea oricărei liste de călătorie, însă dacă îți dorești un sejur mai puțin aglomerat și dacă vrei să trăiești experiențe grecești ceva mai autentice, ia în calcul o vacanță într-una dintre aceste 5 insule fantastice din Marea Egee:

Insula Sikinos

sikinos

Sikinos este una dintre cele mai izolate insule din arhipelagul Cicladelor. Situată între Folegandros și Ios, Sikinos nu este chiar pe rutele turistice obișnuite, așa încât nu sunt prea mulți turiști care-și fac drum aici. Asta nu înseamnă, însă, că Sikinos nu are lucruri de oferit.

Deși insula este mică, ea este cunoscută pentru istoria agricolă îndelungată. Sikinos a avut dintotdeauna o bună reputație în privința vinurilor și chiar a fost numită cândva Oenoe, ceea ce s-ar traduce prin „locul care produce vin”. Dacă vizitezi această insulă frumoasă, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face este să mergi într-un tur al vinului, degustând multe vinuri locale și admirând priveliștea podgoriilor îmbietoare.

Altfel, poți vizita mânăstirea Episkopi (o veche mânăstire bizantină construită pe locul unui templu roman), Muzeul Folclorului, mânăstirea Zoodochos Pigi sau Muzeul Colecțiilor Bizantine.

Insula Amorgos

Amorgos

Amorgos este de departe una dintre cele mai spectaculoase insule grecești din Marea Egee, având multe lucruri cu care se poate lăuda. Deși pentru unii e o insulă mai puțin cunoscută, acest lucru nu răpește personalitatea celei mai estice componente a arhipelagului Cicladelor. Peisaje dramatice, arhitectură tradițională și plaje superbe și izolate.

Insula găzduiește Mănăstirea Hozoviotissa, o mănăstire ortodoxă greacă din secolul al XI-lea, construită în peretele unei stânci. Ferestrele mănăstirii oferă priveliști fabuloase asupra apelor albastre ale Mării Egee și asupra naturii sălbatice din jur. Călugării prietenoși care locuiesc aici se vor asigura că te vei bucura de vizită, servindu-te cu cel mai bun raki și cu tradiționalul loukoumi, apoi îți vor arăta mănăstirea și grădina sa plină de flori.

În Amorgos poți vedea rămășițele epavei Kalotaritissa, te poți plimba pe străduțele pitorești ale satului Tholaria, poți mânca fructe de mare în Apospero sau poți explora peșterile marine din jurul plajei Muoros.

Insula Folegandros

Folegandros

O destinație absolut obligatorie atunci când vine vorba de vizitarea insulelor din Marea Egee este Folegandros. Această insulă superbă face parte din arhipelagul Cicladelor și mulți o consideră chiar cea mai frumoasă dintre toate. Situată în partea de sud a arhipelagului, între Paros și Santorini, este destul de accesibilă.

Deși este o insulă foarte mică (are puțin peste 500 de locuitori), Folegandros este impecabilă. Nu te lăsa descurajat de dimensiunile reduse ale insulei: plaje izolate, sate tradiționale, poteci pavate, cafenele și restaurante cu vedere panoramică la apus, sesiuni de yoga și scufundări – Folegandros are tot ce-i trebuie pentru a ajunge în topul destinațiilor tale preferate.

Pentru o experiență de călătorie mai relaxată, viziteaz-o în timpul primăverii sau toamnei pentru a evita temperaturile ridicate din lunile de vară și pentru a ajunge pe jos cu ușurință la cele mai frumoase plaje izolate ale insulei.

Insula Symi

symi

Symi este situată în partea de sud-est a Mării Egee și face parte din arhipelagul insulelor Dodecaneze. Această insulă mai puțin cunoscută este cunoscută sub numele de „insula colorată” și are o mulțime de argumente care o fac magnetică pentru turiști. În Symi se ajunge ușor, deoarece există multe conexiuni de feribot din diverse ale insule vecine, în special din Rhodos.

Symi are o suprafață de numai 28 km pătrați și o populație de circa 2500 de locuitori, fiind una dintre cele mai mici insule grecești din zonă. Ce poți face în Symi, dincolo de a-i admira coloratele case ce te vor întâmpina în capitală? Vizitează mânăstirea Panormitis și mânăstirea Roukouniotis (care arată ca o cetate din secolul 15), urcă la Castelul Venețian, construit de Cavalerii Ioaniți, vizitează Muzeul Nautic și Muzeul Folcloric sau degustă vinuri mergând la câteva dintre numeroasele crame de pe insulă.

Insula Ios

ios

Dacă ești în căutare de distracție și multă petrecere, și nu ai chef să te înghesui în nebunul Mykonos, insula Ios este locul perfect. Deși e mai puțin cunoscută în comparație cu alte insule petrecărețe, Ios are un vibe aparte și, în plus față de viața de noapte, Ios are multe alte lucruri de oferit, de la plaje cu ape cristaline la sate pitorești cocoțate pe stânci, cu alei înguste și cafenele tradiționale.

Majoritatea celor peste 3000 de locuitori ai insulei trăiesc în capitala Chora, o destinație populară pentru călătorii mai tineri, principalul său atu fiind și că este mai ieftină ca alte orașe de pe insulele vecine. Pentru cei care vor și altceva decât distracție în cluburile din Chora, pe Ios se pot vizita Skarkos, o așezare din epoca bronzului timpuriu, cel mai important sit arheologic preistoric din Ciclade, mânăstirea Gremiotissa sau mormântul lui Homer, despre care se spune că s-a întors în Ios pentru ultimii ani ai vieții.

Foto: Canva Photos

Citește și: 7 plaje fabuloase din Grecia