Muzeul Acropole si adevaratele culori ale statuilor antice

Policromia Greciei Antice
Vizitand galeriile unde sunt expuse faimoasele statui stravechi, nu poti sa nu admiri modul in care lumina din incapare – controlata cu sisteme de ultim generatie – pare sa patrunda prin marmura lor alba si sa o lumineze, parca, din interior. Ai putea crede ca, si pe vremuri – ca si in vremurile noastre – ceea ce oferea gratie si frumusete marmurei sculptate era chiar nuanta ei stravezie sau perfectiunea detaliilor. Dar, daca te uiti mai atent, poti vedea urme fine de culoare: rosu in parul lui Peplos Kore, albastru inchis pe barba Demonului cu trei corpuri, verde pe roba lui Chios Kore, maro inchis pe sprancenele sau ochii lui Kore 684 – indicii subtile ale unei lumi apuse, bogate in culoare si ornamente extrem de atent elaborate, prin ramasitele de pigment care au trecut proba timpului.

Incepand cu 2011, Muzeul Acropole studiaza si incearca sa aduca la lumina aspectul policrom, pierdut, al sculpturilor sale.

„Am demarat acest proiect avand la dispozitie un material extraordinar – cea mai bogata colectie din lume de statui antice care si-au pastrat culorile. Ulterior, rezultatele s-au dovedit a fi si mai interesante, fiindca am ajuns la concluzia ca marmura capata si “viata” datorita pigmentilor folositi la decorare. Asadar, policromia nu este doar un detaliu superficial, ci un element esential menit sa adauge un plus esteticului. Este o parte integranta a identitatii acestor statui, sustine directorul muzeului, profesorul arheolog, Dimitrios Pandermalis.

Astfel, o echipa speciala, compusa din experti de prima mana, deschidea o fereastra catre necunoscut, catre spectacolul pe care exponatele din perioada antica il puteau oferi celor care veneau sa le vada de aproape, sa le cunoasca ‘secretele de frumusete’.

Chios Kore, Antenor Kore

Pe urmele culorilor pierdute
Arheologii au descoperit acest ansamblu unic de statui antice in iarna anului 1885. Ingropate undeva pe Acropole, in urma atacul dezastruos al Persiei asupra Atenei – cel din anul 480 i.Hr -, au reusit sa fie ferite de distrugerile si razboaiele ulterioare pentru mai bine de 2.500 de ani. Atunci cand au fost aduse la lumina, specialistii vremii au fost extrem de surprinsi, nu numai pentru ca au descoperit lucrari atat de importante, dar si pentru modul excelent in care s-au pastrat suprafetele originale, pictate intr-un curcubeu de nuante.

Daunele suferite de statui erau relativ mici, oferind arheologilor o dovada in plus despre lumea uimitor de colorata a Greciei Antice. Reprezentarile facute de pictorul elvetian Émile Gilliéron in acuarele si realizate imediat dupa descoperirea statuilor, cat si analizele detaliate ale lui Wilhelm Lermann (1907), s-au dovedit a fi de nepretuit. Din nefericire, domeniul conservarii si tehnicile folosite la momentul respectiv nu erau atat de avansate incat sa permita reproducerea cu exactitate a culorilor proaspat aduse la lumina.

Konstantinos Vassiliadis and Ioanna Farmaki

Astazi, un secol mai tarziu, cercetarile asupra vechilor vopsele au evoluat extrem de mult, gratie unor tehnici de ultima ora puse la dispozitia oamenilor de stiinta. Asadar, nu este exclus sa te intalnesti prin galeriile muzeului cu echipe de oameni de stiinta – chimisti, curatori si arheologi – angrenate in misiunea lor de salvare a pretioaselor informatii pastrate pe sculpturi. Singurul lor dusman ramane, in continuare, timpul, pentru ca fiecare zi care trece degradeaza suprafetele vechi de mii de ani.

Marmura prinde viata, din nou, dupa 2.500 de ani
Totul a inceput cu o observare atenta, in combinatie cu o serie de tehnici speciale, nedistructive – incluzand analizele spectroscopice – si conducand la o determinare a culorilor originale folosite pe marmura statuilor. Tehnicile specializate de imagistica fotografica au dezvaluit detalii suplimentare, cum ar fi prezenta vopselei albastre egiptene sau metodele ori motivele folosite de pictorii antici in aplicarea culorilor. Pentru vechii greci, culorile constituiau si un mijloc de clasificare, de exemplu : zeii aveau parul blond ca simbol al puterii, razboinicii si sportivii aveau piele maronie ca semn de virtute, in timp ce femeile (kores) aveau o piele alba ca simbol al harului si al stralucirii tineretii.

Pana in prezent, cercetarea stiintifica a condus la cateva concluzii importante. Albul, rosul, negrul si ocrul (galben deschis pana la maro / rosu) sunt cele patru culori primare ale anticilor, acelea pe care filozofii pythagoreeni le considerau a fi legate de cosmologie, dar si de elementele primare ale cosmosului: aerul, apa, focul si pamantul.

Sursele istorice ne mai spun ca, in antichitatea clasica, o sculptura nu era considerata terminata daca nu era pictata in culori, faimosul sculptor Phidias angajand un pictor pentru toate operele sale, in timp ce Praxiteles l-ar fi preferat pe renumitul artist Nicias.

Peplos Kore

‘Creatorii lor au dorit sa le dea viata, sa le faca sa para cat mai reale’, iar prin intermediul acestei calatorii in trecutul colorat al Greciei antice nu poti decat sa redescoperi placerea estetica a culorilor originale, intense, facand ca aceste figuri palide sa prinda, parca, viata…

Kore 682

Adaptare a materialului din revista muzeului Acropole «Acropolis Museum: Recreating the True Painted Colors of Ancient Statues»

Credite foto: © Nikos Pilos, © Vangelis Zavos

Ti-a placut? Da mai departe:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter