A fost unul dintre manechinele favorite ale Zinei Dumitrescu, căreia îi datorează cariera în modelling. Între timp, Maria Andrei a devenit stilist de modă și director artistic, lucrând cu o serie de vedete autohtone și branduri mari prezente în România.

Activitatea favorită în timpul liber.

Echitația! În acest fel te poți bucura de una dintre cele mai emoționante relații de încredere pe care o poți stabili cu un alt suflet…

Vorbim foarte mult despre siluetă și nutriție. Faci ceva în sensul acesta – ții vreo dietă, ești atentă la ce mănânci, gătești?

Sunt extrem de norocoasă, moștenind un bagaj genetic foarte bun! Însă nu mă bazez doar pe asta, evident! Nu a trebuit să țin diete, din fericire – spun asta pentru că sunt destul de pofticioasă. Şi da, gătesc! Chiar binișor! 🙂

Ce crezi că ar trebui să primeze în felul în care ne alegem ținuta de mers la serviciu: starea de spirit sau tendințele în modă?

Aș zice… bunul-simț! Depinde mult de domeniul de activitate al fiecăruia dintre noi și cât de permisiv este acesta. Un strop de „trend” nu strică, dar prea mult e posibil să încurce sau să transmită un mesaj greșit.

Ce calități apreciezi cel mai mult la o persoană?

Sinceritatea, punctualitatea și asumarea. Nu neapărat în această ordine. 🙂

Care este cea mai importantă lecție de viață învățată în familie?

Aceleași răspunsuri ca la întrebarea anterioară! 

Maria poartă colecția Tommy Hilfiger Primăvară 2019 pentru Femei, iar Paul Renaud – colecția TommyXMercedes de la Tommy Hilfiger. Colecțiile sunt disponibile în magazinele Tommy Hilfiger selecționate.

Interviu pentru revista Forbes.

Ti-a placut? Da mai departe:Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter