Din Scotia… cu dragoste! Partea a II-a

Am pornit la drum incercand sa ii fac o surpriza sotului meu – pasionat de golf – si sa ii aranjez o aniversare ceva mai speciala a zilei de nastere, pe cel mai faimos teren de profil al lumii – St. Andrews, un fel de Mecca pentru toti impatimitii acestui sport pe care eu, marturisesc aici, nu il inteleg…

Important este sa il  inteleaga el, sotul! E suficient!

Buuun… Si pentru ca am vrut sa fie o surpriza pana la capat, m-am tot gandit cum sa fac eu sa plecam fara sa ii spun unde, desi setul lui de crose cantarea mai mult decat noi doi si toate bagajele noastre la un loc – in traducere libera… este foarte, foarte greu – si si-ar fi dat seama astfel ca destinatia era una ce includea o suprafata verde!

Si atunci, le-am scris eu celor de la St. Andrews un e-mail, incercand sa programez (cam din scurt) un joc fix de ziua lui Paul, sa verific disponibilitatea terenului si daca putem inchiria un set de crose la fata locului – chiar daca serviciile de genul asta sunt mai mult pentru amatori.

Oamenii, foarte amabili, mi-au raspuns imediat la e-mail si m-au intrebat care este handicapul sotului meu…

Eu le raspund la fel de… amabil, dar cu o spranceana ridicata a mirare, cum ca sotul meu nu are niciun handicap… poate doar eu, dupa fractura aia nefericita de iarna trecuta.

Dupa ce le-am dat mai toate detaliile accidentului meu stupid, numarul de suruburi, tije si spitalul unde am fost operata etc, le-am spus ca eu (din fericire pentru ei) nu joc, doar sotul meu. Dar ca, in schimb, as putea sa ma plimb pe acolo cu masinuta aia mica si simpatica…

Mi se raspunde politicos ca: handicapul este… ceva legat de joc! Le raspund la fel de politicos – cu ambele sprancene ridicate, de data asta – ca sotul meu nu are handicap nici la joc si ca din ce stiu eu joaca binisor…

Dupa vreo 20 de e-mailuri dus-intors, imi raspund ceva de genul: OK, whatever, lady… Am inteles, e ziua omului, adu-l aici si vedem noi cum facem. Si nu, nu este voie sa te plimbi cu masinuta aia simpatica pe teren…

Am eu senzatia sau chiar imi scapa ceva? Hmmm…

Okkkkeyyy… In fine, pe asta am aranjat-o cumva…

Acum, mai aveam de facut doar bagajele si ma straduiam – pentru prima oara in viata mea – sa calatoresc “light”. Doar plecam pentru cateva zile, nu? Stiam si eu ca ploua in Scotia, asa ca am impachetat, mandra de mine, cateva tricouri, niste jeansi si cate o geaca subtire de fiecare, ca pentru sfarsit de iulie… Cam cat de frig si umed sa fie? Cumparam acolo umbrela, daca e sa ploua asa cum zice lumea…

Ei bine, noroc ca a trebuit, pana la urma, in ultimul ceas, sa ii spun lui Paul unde mergem – da, m-am gandit ca poate e mai bine asa… ca cine stie ce fata lunga face cand ajungem cu noaptea-n cap la aeroport, pe motiv de echipament sportiv lipsa sau mai stiu eu ce… I-am dat timp sa se pregateasca, in caz ca ii mai trebuie ceva sau vreo diploma prin care sa isi dovedeasca “handicapul”, fiindu-mi deja clar ca cei din St. Andrews nu mi-au inteles nedumeririle.

S-a bucurat mult cand a auzit unde zburam, dar… pac, incepe si arunca in mine cu intrebarile: Pulovere ai luat? Dar haine de ploaie… si pantaloni de ploaie? Umbrela?? Bocanci… manusi, fulare???… Caciuli???? Sosete groase????? Hanorace?????? Avem crema de protectie pe pantofi? Si crema de protectie pentru maini????

M-a lovit cu realitatea verii scotiene fix in cap!!

Hei, man… opreste-te! Eu am luat biletele de avion cu cate un carry-on in dotare… Unde vrei sa inghesui toate lucrurile astea???? I want to travel light, macar o data in viata, remember??

In plus… eu si pantalonii de ploaie nu am facut niciodata casa buna. Sooo… nu am asa ceva in dulap! El imi spune suav intr-o romano-quebeqois cu accent scotian – recuperat brusc de pe o craca din arborele lui genealogic -, ca trebuie sa ne cumparam si… punct.

What?? Acum?? La 9 seara??? Judecand dupa privirea lui, inteleg ca da… E must! Cica in Scotia nu ploua… ci… PLOUA!! Poftim argument…

Oricum, nici el nu a inteles prea bine de ce haina mea de ploaie e obligatoriu sa aiba o nuanta anume de galben sau de ce pantalonii de ploaie trebuie sa se asorteze la restul tinutei.

Ca ploua… si ca nu vede nimeni nuantele. Pai le vad eu, nu e suficient??

In fine, e ziua lui, ma conformez… Aproape de ora inchiderii magazinelor, incep sa caut la viteza lucrurile de care avem nevoie. Voi ati vazut cum arata pantalonii de ploaie? Mai bine ca nu… I-am explicat ca nu am cum sa port asa ceva, vreodata – mai ales peste alti pantaloni -, pentru ca mi se duce naibii tot mojo-ul pe campiile Caledoniei. A insistat ca sunt foarte sexy (stiu sigur ca ma pacaleste) si ca o sa inteleg cum sta treaba abia cand o sa ajungem la destinatie. Si ca o sa ramanem inchisi in magazin – noi si toti pantalonii de ploaie – daca nu ma hotarasc mai repede la nuante, culori, cusaturi, materiale, trenduri si alte detalii de genul asta!

Bine, gata, imi iau o pereche, asa urita cum e! Si vad eu cum scap de pantalonii astia pe drum… Poate nici nu o sa ploua!!

Whatever… problema este ca, de la doua valijoare am ajuns la una bucata valiza XXL, plus doua valize mai mici. Planurile mele de a calatori ieftin si cu stil tocmai ce s-au destramat…

Gasisem cazare intr-un hotel foarte interesant din Glasgow, un hotel istoric prin care au trecut Churchil, Chaplin si alte figure ilustre ale lumii.

Pe langa faptul ca hotelul era foarte bine cotat si pozitionat si ca era parte din Gara Centrala a orasului, ne dadea posibilitatea sa ajungem rapid oriunde si mai ales fara stres, gandindu-ma ca, poate, sarbatoritul meu nu vrea sa sofeze pe partea stanga a drumului in vacanta surpriza!!! Eh, ce sa vezi,.. a vrut!

Masina nu costa mult la inchiriere, lucru care mi s-a parut putin suspect, recunosc… dar m-am gandit eu ca sunt scotienii simpatici. Ei bine, avand in vedere ca nu poti parca absolut nicaieri fara plata, ziua de parcare te poate costa exact cat ziua de chirie pe masina. Mystery solved, scotienii imi raman simpatici din alte motive (mai ales cei in kilt) si trebuie sa admit si faptul ca strazile lor arata civilizat in comparatie cu ulitele noastre.

Masina ne-a dat totusi o libertate mai mare de miscare, in conditiile in care rezervarea la terenul de golf din St Andrews s-a dus naibii, sotul meu spunandu-mi ca “handicapul” lui nu este atat de bun incat sa intre pe teren nepregatit… Intr-o ultima incercare de a intelege ceva despre golf, l-am intrebat daca il ajuta cumva radiografiile mele… Nu a fost foarte sigur daca glumesc sau nu… Care e faza cu handicapul asta, anyway???

A incercat sa imi explice, dar s-a lasat pagubas. Mi-a zis ca e ceva care tine de “golf”… Ok, mai bine! E clar, acest sport nu este pentru mine. In plus, am senzatia ca si aici trebuie sa port uneori pantalonii de ploaie… NOT!!

Va urma!

Ti-a placut? Da mai departe:Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter