Dacă-ți plac nunțile mari, tradiționale, evenimente în care totul să se desfășoare cum scrie la carte, și dacă te îndrepți cu viteza luminii către un asemenea moment important, atunci e clar că, pentru tine, va urma o perioadă plină de stres. Deoarece planificarea unei nunți nu e deloc un lucru ușor, ba dimpotrivă.

Înainte de a avea inelul pe deget te gândeai că logodna e o bornă de referință în viața ta. Dar în momentul în care începi să planifici nunta vei înțelege că acest proces e unul dintre cele mai stresante prin care vei trece vreodată. Cum, în mod normal, nu organizezi evenimente importante în fiecare zi, efortul va fi considerabil, deoarece nunțile clasice vin la pachet cu o inevitabilă presiune psihică. Exercitată din toate părțile. De aceea, în cele ce urmează ai câteva sugestii și tehnici despre cum să treci cât mai ușor peste această perioadă.

Anticipează neliniștea

wedding anxiety
Foto: Zinkevych

Lista de invitați dă dimensiunea evenimentului. O nuntă mare aduce după sine presiunea pentru ca totul să iasă perfect. Iar dacă ești predispusă la atacuri de panică, organizarea nunții de către tine însăți nu e chiar cea mai bună decizie, fiindcă experiența se va transforma într-una de-a dreptul înfricoșătoare. Angajarea unui planificator de nunți previne momentele stresante și te scutește de zilele în care anxietatea se transformă în coșmar. Un planificator de nunți are experiența de a lucra cu viitoarele mirese anxioase și de a netezi drumul pregătirilor anticipând lucrurile neplăcute care ar putea declanșa atacuri de panică.

Fie că e vorba despre flori pe care nu le poți lua la timp, despre tortul cu șapte etaje, despre ideea de a ține un discurs în fața invitaților – toate acestea pot aduce emoții, normale, de altfel, a căror intensitate se poate reduce dacă sunt cumva „planificate” și anticipate. Iar dacă ești sigură că nu le poți gestiona pe toate, deleagă atribuțiunile sau pur și simplu mai elimină din cele care nu sunt absolut necesare. De pildă, nu trebuie să ții un discurs dacă nu te simți în stare sau nu ești ok cu ideea.

Fii hotărâtă!

plan nunta
Foto: Milkos

Organizarea unei nunți implică decizii, iar cel mai bun mod de a lupta cu neliniștea și temerile provocate de eveniment este să fii hotărâtă. Înainte de a căuta localuri, de a cumpăra flori și de a-ți alege rochia de mireasă, documentează-te. Și, înainte de a lua decizii, compară opțiunile. Meniul, coafura, locurile la mese, muzicienii sau DJ-ul – acestea sunt aspecte care s-ar putea să-ți ocupe săptămâni în șir, să te blocheze și să te streseze.

Pentru a evita acest gen de stres, ia decizii săptămânale, fixând termene-limită. Nu le face pe toate odată. Fiecare săptămână este despre altă decizie și doar după ce ai ales locația treci la cum vor sta invitații la mese. Doar după ce ai ales rochia alege tipul de machiaj și coafura. Reține că e bine să rămâi mereu în zona naturală și casual, fiindcă în ziua nunții ar trebui să arăți ca tine însăți, și nu ca o altă persoană. La ani distanță după nuntă, când vei revedea cu nostalgie fotografiile, vei dori să te recunoști în ele, așa că nu străbate un „drum” foarte lung doar pentru a-ți schimba complet imaginea pentru o zi.

Nunta ta e unică – nu o compara cu altele

planificare nunta
Foto: yacobchuk

Comparația e hoțul bucuriei. Îți dorești o nuntă clasică, dar asta nu înseamnă că aceasta ar trebui să semene cu alte nunți clasice. În momentul în care faci comparații… apare și anxietatea. „Modelul” e nunta unei vedete, a unui coleg de serviciu sau a unei prietene? Nu contează: nu încerca să tragi nimic la indigo. Amintește-ți că e vorba despre ziua ta specială și că tu decizi ce te face fericită în această zi. Doar pentru că prietena ta are bujori și părerea ei e că aceste flori sunt ideale pentru o mireasă, asta nu înseamnă că trebuie să înlocuiești florile tale preferate cu bujori.

Fă și altceva în afară de planuri

prietene
Foto: Icons8

Nu trebuie să-ți petreci fiecare minut din zi făcând planuri pentru marele eveniment. Fie că ieși cu partenerul, că mergi la un spa, că faci o baie relaxantă ascultând muzică sau că iei masa cu prietenele, trebuie să găsești mereu câte ceva care să te scoată din „nebunia” pregătirilor. Chiar dacă te întâlnești cu viitoarele domnișoare de onoare, nu e cazul să vorbiți exclusiv despre nuntă – există multe alte subiecte.

Nu verifica și nu răspunde în permanență la emailurile legate de nuntă, nu căuta rochii la infinit, prin cataloage și magazine. Nu face aceste lucruri decât o dată pe săptămână. În schimb, axează-te pe emoții, relații și auto-îngrijire. Planificarea nunții e o activitate similară cu a avea un alt job: muncești pentru câteva ore, apoi te relaxezi și uiți până a doua zi de sarcinile pe care le ai.

Nu uita că ești minunată!

Nu uita nicio secundă că tu ești cea mai frumoasă și că toate rochiile ar trebui să arate super atunci când le îmbraci. Ai un păr superb, un corp frumos și piele strălucitoare. Nu intra în grupul mireselor care afișează o lipsă totală de încredere pentru a-și spori anxietatea pre-maritală.

Multe mirese și mulți miri se stresează în legătură cu felul în care vor arăta în ziua nunții. Dar trebuie să-ți amintești în permanență că te măriți cu cineva care te iubește pentru persoana care ești, deci acel cineva știe că ești perfectă. Nu trebuie să schimbi felul în care arăți pentru a-i impresiona pe alții. Sigur, trebuie să faci ceea ce trebuie făcut, însă nu te duce la kilometri distanță punându-ți două rânduri de gene false și o mulțime de extensii de păr.

Nu dramatiza

Domnișoarelor de onoare nu le place culoarea pe care ai ales-o pentru rochiile lor. Fratele viitorului tău soț refuză să poarte papion. Cofetăria aleasă ți-a dat mesaj că nu poate face 300 de brioșe într-un timp atât de scurt. Viitoarei soacre nu-i place buchetul de mireasă.

Pregătirea unei nunți seamănă cu lupta pentru pacea mondială. Iar tu ar trebui să primești Premiul Nobel pentru pace dacă nu o iei razna în timpul „războiului”. Va fi greu să convingi pe toată lumea să fie de acord cu deciziile tale, dar nu dramatiza din orice. Și nu lăsa drama să strice evenimentul. La urma-urmei, cel mai important lucru e că tu și partenerul tău… urmează să vă căsătoriți.

Citește și: 7 lucruri pe care nu le știai despre casa de modă Versace

Ti-a placut? Da mai departe:Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter