Nu se întâmplă deseori să iei în calcul o croazieră fluvială pentru petrecerea unei vacanțe. De fapt, poate că nici măcar nu ți-a trecut vreodată prin cap o asemenea idee. Și totuși, râurile și fluviile Europei sunt nu doar navigabile, dar ele trec prin localități superbe, transformând astfel o eventuală călătorie pe ape într-una de-a dreptul fascinantă. Fie că ești o fană a croazierelor sau că e prima oară când te afli față-n față cu această idee, am selectat 7 croaziere fluviale europene din care ai putea să alegi una (sau, de ce nu?, mai multe) pentru o vacanță de vis:

Croazieră pe Moselle

moselle
Foto: vora

Râul Moselle este un afluent al Rinului (cu care face joncțiunea la Koblenz), ce trece prin Franța, Luxemburg și Germania. O croazieră pe Moselle are două puncte de atracție, ambele irezistibile: arhitectura medievală și vinul alb, de cea mai bună calitate. Valea Moselle e cunoscută pentru podgoriile sale și pentru localitățile frumoase, între care Epinal și Metz (Franța), Grevenmacher și Remich (Luxemburg), Zell, Cochem, Koblenz și Trier (Germania, ultima fiind cea mai veche așezare a țării).

Croazieră pe Douro

croaziera douro
Foto: brunomilli

Lisabona și Porto se află pe lista destinațiilor tale de vacanță? Ești o mare iubitoare de vinuri? Atunci, ce mai aștepți? O croazieră pe râul portughez Douro e tot ce… ți-a recomandat doctorul. Valea râului Douro este una dintre cele mai vechi regiuni viticole ale lumii și, în plus, este un sit intrat în Patrimoniul UNESCO, lucru care o face cu atât mai valoroasă și mai… vizitabilă.

Multe dintre croazierele pe Douro încep sau se termină în Porto, al doilea oraș ca mărime din Portugalia, totodată unul care te va încânta la maxim. De-a lungul croazierei vei face cunoștință nu doar cu excelentele vinuri ale regiunii ci și cu delicioasa gastronomie portugheză, iar printre localitățile pe care le poți vizita se numără Ribeira, Regua sau Pinhao.

Croazieră pe Dunăre

croaziera budapesta
Foto: baloncici

Chiar dacă Dunărea e fluviul pe care autoritățile din România habar n-au (și nici nu sunt interesate) să-l exploateze din punct de vedere turistic, deși potențialul e uriaș, sunt alte țări ale Europei care au îmbrățișat de mult această idee, oferind turiștilor momente de neuitat la bordul unor ambarcațiuni ce străbat centrul Bătrânului Continent pe al doilea cel mai lung fluviu al său (după Volga).

Itinerariile clasice pendulează între Ungaria și Germania, mai exact între Budapesta și Passau, principalele puncte de atracție incluzând, desigur, superbele orașe austriece Viena și Salzburg.

Croazieră pe Rin

croaziera rin
Foto: vora

Rinul este unul dintre cele mai importante fluvii europene, având o lungime de 1233 km și desfășurându-se pe teritoriile Olandei, Franței, Germaniei, Austriei, Liechtensteinului și Elveției. Croazierele pe Rin sunt cunoscute a fi de o frumusețe unică, și asta deoarece fluviul traversează regiuni cu peisaje și localități magnifice.

O croazieră de 7 zile pe Rin poate porni din Amsterdam, pentru a avea ca puncte de oprire localități precum Koln, Koblenz, Speyer, Mannheim, Strasbourg, Colmar și Basel (ca punct final). Pe parcurs vei vedea inclusiv spectaculosul defileu al Rinului, dar și castele impresionante, precum Marksburg.

Croazieră pe Sena

croaziera sena
Foto: mizu001

Sena traversează Parisul și Normandia, pentru a se vărsa în Canalul Mânecii. Indicii suficient de multe pentru avea o idee despre ce ai putea să vezi într-o croazieră pe acest fluviu – fie numai dacă ne gândim la plajele pe care au debarcat aliații în Ziua Z (cu Omaha în prim-plan), la frumosul oraș Giverny, în care a trăit pictorul Claude Monet, sau la monumentul Point du Hoc.

Croazieră pe Elba

croaziera elba
Foto: murmakova

Fluviul Elba are o lungime de 1091 km (al patrulea din Europa) și curge între Cehia și Germania, cea mai populară rută pentru croaziere fiind între Hamburg și Praga (cu deviere pe Vltava). De-a lungul acestei plimbări vei avea ocazia să vizitezi cinci orașe pline de obiective turistice. Meissen, una dintre opriri, e o localitate cunoscută pentru porțelanurile fine. În Dresda vei admira Opera Seper și Palatul Zwinger, iar în Wittenberg vei avea ocazia să admiri superba Biserică a Castelului.

Croaziera „lalelelor”

croaziera olanda
Foto: Martin Bergsma

Una dintre cele mai populare croaziere fluviale din Europa vizează o călătorie tematică prin Belgia și Olanda. Denumite „croazierele olandeze”, aceste excursii se desfășoară pe numeroase râuri și canale din aceste țări, cu precădere pe cele aflate în Olanda.

E genul de croazieră ideal de făcut la sfârșitul primăverii, atunci când, de fapt, e și cea mai bună perioadă pentru a vizita capitala Amsterdam. De aici, de altfel, poți lua o asemenea excursie care te va purta prin Antwerp, Arnhem, Ghent și Rotterdam, cu un stop în cel mai mare parc floral al lumii – grădinile Keukenhof.

Citește și: Destinații de iahting și navigație în Europa

Ti-a placut? Da mai departe:Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter